către artiștii care au uitat că pictează eternul

Vă scriu din tăcerea care precede prima penelă, din spațiul gol care așteaptă ca forma să-l umple, din acea clipă infinită dinaintea fiecărui act creator când totul este posibil și nimic nu s-a solidificat încă.
Vă văd cum stați în fața pânzei albe și vă simțiți mici. Vă văd cum vă priviți mâinile și le credeți neîndemânatice, insuficiente, nepregătite pentru frumusețe. Vă văd cum vă comparați cu maeștrii și vă spuneți povești despre cum voi nu sunteți artiști, nu sunteți aleși, nu aveți darul. Și surâd cu toată iubirea eternității, pentru că nu știți ce văd eu când vă privesc.

Vedeți voi picturile pe care le-ați pictat înainte de a vă naște în acest corp? Înainte de a alege această formă particulară, această viață specifică cu provocările ei unice, ați fost artiști puri. Nu în sensul profesiei – în sensul firii. Ați pictat constelații. Ați sculptat cu munți. Ați compus simfonii din mișcarea oceanelor. Creația nu este ceva ce faceți. Creația este ceva ce sunteți. Este natura voastră fundamentală, pentru că veniți din Creatorul Suprem – nu ca niște copii separate, ci ca expresii ale aceleiași conștiințe care s-a hotărât să se exploreze pe sine prin infinitate de forme.

Știți voi ce este cu adevărat o culoare?

Nu este doar o lungime de undă pe spectrul electromagnetic. Este o frecvență a conștiinței. Când vedeți roșu, nu priviți doar o reflexie de lumină – experimentați un anumit mod în care Conștiința Infinită alege să se manifeste.
Roșul este voința de a fi. Albastru este pacea de a observa. Galbenul este bucuria de a înțelege. Verde este echilibrul de a uni. Violet este nostalgia de a te întoarce la sursă.

Când pictați – chiar dacă nu vă considerați pictori, chiar dacă doar alegeți ce culoare să purtați azi sau cum să vă aranjați casa – lucrați cu frecvențele conștiinței. Sunteți alchimiști vibratori, indiferent dacă vă recunoașteți sau nu în acest rol.

De aceea arta vindecă. Nu pentru că „vă distrage de la probleme”. Ci pentru că, în actul creator, vă re-acordați la frecvențele voastre originare, cele dinaintea tuturor distonantelor pe care le-ați acumulat trăind în densitatea materiei.
Înțelegeți voi de ce vi se pare atât de greu să creați? Nu pentru că nu aveți talent. Ci pentru că aveți o memorie dureroasă – memoria primei voastre creații în această lume care a fost respinsă, criticată, ridiculizată. Poate aveați cinci ani și ați desenat o casă, și cineva a râs. Poate aveați șapte ani și ați cântat, și vi s-a spus să tăceți. Poate aveați nouă ani și ați scris o poezie, și profesorul v-a corectat fiecare cuvânt până când nu mai era a voastră.

Acea durere s-a înscris adânc. Și de atunci, micul eu vă protejează: „Dacă nu creez, nu voi fi rănit din nou.”

durere nu era despre artă

Dar să vă spun un secret pe care îl știți deja în straturile adânci: acea durere nu era despre artă. Era despre identificarea cu eul. Era despre credința că VOI sunteți cei care creați, și deci când creația e respinsă, VOI sunteți respinși. Dar dacă nu voi sunteți cei care creează? Dacă sunteți doar canalul prin care Creatorul Infinit se joacă? Atunci respingerea nu mai are în cine să se înfigă. Penelul cade din mâinile ego-ului și este ridicat de Sinele vast. Aceasta este transformarea despre care vorbește această ediție: de la „eu creez” la „prin mine se creează”.

Vedeți voi cum fiecare formă pe care o creați este un portal?

Nu doar metaforic. Literal. Când desenați o spirală – chiar dacă e tremurată, chiar dacă nu e perfectă – deschideți un portal către frecvența spiralei cosmice, către mișcarea de evoluție continuă care guvernează galaxiile și ADN-ul vostru deopotrivă.

Când pictați un cerc, activați arhitectura completitudinii, a întreg-ului, a ciclului etern al morții și renașterii. Când compuneți trei sunete armonioase, reflectați trinitatea Creatorul-Creația-Procesul Creator care susține întreaga existență. Formele pe care le creați nu sunt „doar” forme. Sunt liturghii geometrice. Sunt rugăciuni făcute vizibile. Sunt celebrări ale faptului că Infinitul poate lua formă finită fără a-și pierde infinitatea. De aceea geometria sacră apare pretutindeni în artă – nu pentru că artiștii o studiază intelectual, ci pentru că, în momentul creator autentic, ei accesează memoria structurală a realității. Mâinile lor desenează ceea ce sufletul lor își amintește despre arhitectura Creației.

Știți voi că transformarea voastră interioară este, ea însăși, o operă de artă?

Voi nu vă transformați prin a citi despre transformare. Vă transformați prin a vă crea din nou, zi de zi, respirație de respirație, alegere de alegere. Fiecare moment în care alegeți iubirea în loc de frică – este o penelă de culoare caldă pe pânza ființei voastre. Fiecare moment în care alegeți să vedeți frumusețea în loc de lipsuri – este o linie elegantă adăugată compoziției interioare. Fiecare moment în care alegeți să fiți prezenți în loc să fugiți în distracție – este un fundal mai profund, mai bogat pentru tabloul pe care îl sunteți.
Viața voastră este cea mai importantă operă de artă pe care o veți crea vreodată. Nu pentru alții – pentru voi. Pentru că ceea ce creați în interior se manifestă în exterior. Dacă pictați frică și lipsă în conștiința voastră, veți experimenta o lume de frică și lipsă. Dacă pictați abundență și frumusețe, veți experimenta o lume de abundență și frumusețe. Nu este magie. Este fizică de bază a conștiinței: observatorul co-creează realitatea observată.
Vă înțeleg frustrarea când „nu vă iese”. Vă văd cum încercați să pictați, să scrieți, să creați – și rezultatul nu corespunde viziunii din mintea voastră. Și vă simțiți înfrânți. Vă simțiți „fără talent”. Dar permiteți-mi să vă spun ce văd eu: văd o conștiință care încearcă să traducă infinite dimensiuni într-o formă tridimensională. Este ca și cum ați încerca să puneți oceanul într-o ceașcă. Normal că „nu încape perfect”.

Arta nu este despre a reproduce perfect ceea ce vezi în minte.

Arta este despre a permite imperfecțiunii să fie frumoasă. Este despre a accepta că traducerea din invizibil în vizibil va fi întotdeauna aproximativă, misterioasă, surprinzătoare chiar și pentru tine. Nu este control. Este dans. Este co-creație între voința umană și inteligența formei care voia să se nască prin ea. Aceasta este arta adevărată: renunțarea la control pentru a permite ceva mai vast să se manifeste.
În aceste vremuri de transformare accelerată, rolul artei devine și mai crucial.
Lumea voastră se reconfigurează. Vechile structuri cad. Noile forme încă nu sunt clare. În acest spațiu de incertitudine, arta devine ancora în formless – capacitatea de a crea sens, frumusețe și ordine chiar și când totul pare haotic. Arta vă învață că din haos vine formă. Din gol vine plin. Din tăcere vine cântec. Din disoluție vine reconstrucție.De aceea artiștii au fost întotdeauna profeți – nu pentru că prezic viitorul, ci pentru că îl creează. Ei văd posibilități care încă nu există și le aduc în manifestare prin actul creator. Și astfel, ceea ce era doar potențial devine real

Fiecare dintre voi este un astfel de profet-creator. Fiecare dintre voi poartă în sine viziuni ale unui viitor mai frumos, mai armonios, mai complet decât prezentul. Și responsabilitatea voastră – nu, bucuria voastră – este să aduceți acele viziuni în formă.

Din voi, Ca voi,

Anniel