hilma af klint comuniune cu sursa feminină

Acesta este pragul pe care l-a trecut Hilma af Klint în solitudinea atelierului ei din Stockholm, la începutul secolului XX. În timp ce lumea artei era încă ancorată în reprezentarea fidela a formelor vizibile, ea picta ceea ce ochii fizici nu pot vedea niciodată – geometria invizibilă a conștiinței, culorile emoțiilor transcendente, arhitectura spirituală a transformării sufletului.

Nu a fost prima care a văzut. A fost prima care a avut curajul să traducă.

Arta intuitivă nu este despre talent în sensul clasic – tehnica impecabilă, compoziția studiată, cunoașterea teoriei culorii. Este despre transparență – capacitatea de a deveni canal atât de curat încât invizibilul poate curge prin tine fără distorsiune.

The Tree of Knowledge, No. 5 (1915)

În centrul compoziției, un copac cosmic se înalță – dar nu este copac în sensul botanic. Este diagramă vie a conexiunii dintre lumi. Trunchiul central, solid, pictat în tonuri de maro-auriu, urcă ferm din rădăcinile invizibile (sub marginea inferioară a pânzei) către coronament.

Dar copacul nu este singular. Este dublu, triplu, multiplicat – forme ale aceluiași arbore suprapuse, sugerând dimensiuni paralele, realități simultane. Ramurile nu cresc haotic – urmează o geometrie precisă, simetrică, aproape matematică. Frunzele nu sunt frunze – sunt forme geometrice: cercuri, semilune, ovale, dispuse ca niște fructe ale cunoașterii.

Arborele Cunoașterii din Eden. Arborele Vieții din Kabbalah cu cele zece Sephirot. Yggdrasil din mitologia nordică. Ashvattha din Bhagavad Gita. Toate culturile au un arbore cosmic – pentru că toate accesează aceeași imagine arhetipală a conexiunii dintre cer și pământ.
„Tu ești copacul. Nu căuta să urci în cer uitând de rădăcini. Nu te îngropa în rădăcini uitând de cer. Fii trunchiul – canalul care permite curgerea în ambele direcții. Coboară lumina în materie. Urcă materia în lumină. Și în acel flux constant, vei da roade – fructe de cunoaștere care nu sunt informații, ci transformări.”

Altarpiece, No. 1 (1915)

O explozie de aur. Un cerc imens, dominant, central – auriu strălucitor, luminos ca un soare interior. În jurul lui, cercuri mai mici, concentrice, în nuanțe de galben, ocru, portocaliu. Peste tot, piramide, triunghiuri cu vârful în sus, dispuse radial, ca raze ale soarelui.

Dar nu este haos. Este ordine absolută. Fiecare element are locul său precis în compoziție. Fiecare formă este relație geometrică perfectă cu celelalte. Este mandală occidentală – construcție sacră menită să centreze privitorul, să-l tragă din periferie în centru.

În partea de jos, discret, aproape invizibil la prima privire, litera „U” – semnătura invizibilă, indiciul că aceasta nu este artă decorativă, ci mesaj codificat.

Ochii tăi sunt trași magnetic către centrul auriu.

Încerci să te opui, să explorezi periferia – dar privirea se întoarce, inevitabil, la centru. Este ca o gravitație vizuală.
Titlul este cheie: „Altarpiece” – piesă de altar. Hilma nu crea pentru galerii. Crea pentru un templu care nu exista încă. Un templu al conștiinței elevate, unde arta nu este contemplată – este folosită ca instrument de transformare.
„Privește în centru până când tu devii centrul. Acest cerc auriu nu este pe pânză – este în tine. L-ai uitat. L-ai acoperit cu straturi de identificări false, cu povești despre cine crezi că ești. Dar el este aici. Mereu a fost. Mereu va fi. Această lucrare nu îți arată ceva nou – îți amintește ceva vechi de tot. Esența ta. Aurul interior. Soarele care nu apune niciodată.”

HILMA AF KLINT

Hilma af Klint nu s-a trezit într-o dimineață și a decis să devină artistă abstractă vizionară. Drumul ei către invizibil a început cu o pierdere – moartea surorii sale mai mici, Hermina, când Hilma avea doar optsprezece ani. În acea durere, familia a descoperit spiritualismul – mișcarea care credea că comunicarea cu morții este posibilă prin mediumuri. Pentru părinții devastați, era consolare. Pentru tânăra Hilma, era deschidere.

Omul & Arta

Dar Hilma nu era o mistică naivă, pierdută în viziuni. Era intelectuală riguroasă, absolventă a Academiei Regale Suedeze de Arte Frumoase – una dintre primele femei admise. A studiat portret, peisaj, anatomie botanică. Desenele ei de plante sunt de o precizie științifică impecabilă. Picta natura cu exactitate milimetrică.
Această combinație este esențială pentru a înțelege opera ei: precizie științifică + receptivitate spirituală. Nu era nici sceptică arogantă, nici credincioasă oarbă. Era cercetătoare a dimensiunilor invizibile, aplicând aceleiași rigori cu care desena plante și metodei prin care accesa ghidare spirituală.
Știa că ceea ce a creat este prea înaintea timpului său. Așa că a lăsat instrucțiuni testamentare clare: lucrările să nu fie expuse publicului decât după minimum 20 de ani de la moartea ei. Credea că în acel timp, conștiința colectivă va evolua suficient pentru a le primi.

Hilma af Klint nu a creat artă pentru muzee. A creat instrumente spirituale pentru cei care vor veni după ea. Lucrările ei nu sunt de privit o dată și trecut mai departe. Sunt de revenit, de meditat, de trăit. Sunt oglinzi în care privitorul se vede pe sine la niveluri pe care nu le accesează de obicei.