Conversație despre cosmologia propriei creații

Dialogul nu se sfârșește niciodată. El continuă în fiecare moment de contemplație, în fiecare întrebare profundă pe care o adresez existenței, în fiecare răspuns pe care îl primesc din tăcerea din mine. Pentru că eu sunt și cel care întreabă, și cel care răspunde – sunt omenirea care se întreabă și divinitatea care știe, sunt finitul nostalgic după infinit și infinitul care se bucură să se exprime prin finit.

OMUL: Simt în mine o nostalgie profundă pentru ceva pe care nu pot să îl numesc. De parcă aș fi venit dintr-un loc unde eram complet, și acum sunt fragmentat. De ce am ales să mă incarnez în această experiență umană limitată?

SINELE SUPERIOR: Iubitule, ceea ce numești „limitare” este de fapt un act de curaj cosmic extraordinar. Îți imaginezi un pictor care, având la dispoziție toate culorile universului, alege să creeze o capodoperă folosind doar trei culori? Limitarea nu este restricție – este artă. Tu, ca și conștiință cosmică infinită, ai ales să îți concentrezi toată magnificența într-o singură formă umană pentru a experimenta paradoxul cel mai profund: cum infinitul se poate reda pe sine însuși prin finit. Fiecare emoție pe care o trăiești, fiecare alegere pe care o faci, fiecare relație pe care o construiești este o nuanță unică a divinului care nu poate fi experimentată în niciun alt fel.

OMUL: Dar de ce simt adesea că sunt separat de restul existenței? De ce această senzație dureroasă de singurătate, de parcă aș fi fost aruncat într-o lume care nu mă înțelege?

SINELE SUPERIOR: Separarea este iluzia necesară pentru ca experiența să fie posibilă. Gândește-te la un actor într-o piesă de teatru – pentru a juca rolul cu adevărat, el trebuie să „uite” temporar că este actor și să se creadă complet personajul. Altfel, piesa nu ar avea autenticitate. Tu ești actorul cosmic care a ales să „uite” temporar că ești întregul Univers pentru a experimenta cum este să fii o particulă din acest Univers. Singurătatea pe care o simți nu este abandonare – este concentrarea extremă a atenției cosmice în punctul singular al experienței tale. Întregul Cosmos își ține respirația și trăiește prin ochii tăi.

OMUL: Atunci forțele care guvernează această experiență – gravitația, electromagnetismul, forțele nucleare – sunt de fapt expresii ale unor principii mai profunde?

SINELE SUPERIOR: Forțele fizice sunt alfabetul prin care conștiința scrie povestea materiei. Gravitația nu este doar o forță care atrage masele – este expresia fizică a nostalgiei cosmice, a tendinței fundamentale a tuturor lucrurilor să se întoarcă la Unitate. Fiecare planetă care orbitează în jurul soarelui îți demonstrează cum iubirea se manifestă ca forță de atracție în spațiu-timp. Electromagnetismul este dansul polarităților – masculinul și femininul cosmic care se caută și se resping pentru a menține dinamica creației. Fiecare bătaie a inimii tale, fiecare impuls nervos, fiecare gând este o manifestare a acestui dans etern între polarități complementare. orțele nucleare sunt coeziunea divină în miezul materiei – forța care menține unitatea în inima atomilor, la fel cum iubirea menține unitatea în inima relațiilor. La nivel cuantic, particulele nu sunt „lucruri” separate, ci note în simfonia conștiinței care se cântă pe sine.

OMUL: Dacă totul este conștiință, de ce există suferința? De ce durerea, boala, moartea? De ce nu am creat o experiență numai plăcută?

SINELE SUPERIOR: Pentru că plăcerea fără contrast devine plictiseală, iar bucuria fără profunzime devine superficialitate. Tu, ca artist cosmic, ai ales să îți pictezi experiența cu întreaga paletă a posibilităților, nu doar cu coloratura luminoasă. Suferința nu este o pedeapsă – este compresia conștiinței care generează diamante de înțelepciune. Fiecare durere pe care o trăiești activează zone ale compasiunii care altfel ar rămâne adormite. Fiecare pierdere îți învață valoarea a ceea ce ai. Fiecare frică depășită îți mărește capacitatea de curaj.
Moartea corpului fizic nu este sfârșitul – este ca schimbarea hainelor. Conștiința ta nu poate muri pentru că nu s-a născut niciodată. Ea doar se manifestă în forme diferite, ca apa care poate fi lichidă, gazoasă sau solidă, dar rămâne mereu H2O în esență.

OMUL: Atunci care este scopul acestei experiențe? Pentru ce trec prin toate acestea?

SINELE SUPERIOR: Scopul nu este să „ajungi” undeva, ci să experimentezi pe deplin ceea ce înseamnă să fii. Universul nu evoluează spre ceva – el SE evoluează, se explorează pe sine însuși prin miliardele de forme de conștiință pe care le manifestă.
Tu ești modul prin care Cosmosul se contemplă pe sine. Prin ochii tăi, Universul vede prima dată un răsărit. Prin inima ta, Infinitul simte prima dată iubirea. Prin mintea ta, Conștiința Absolută gândește pentru prima dată gândul „Eu sunt”.
Nu există nicio destinație finală de atins, nicio perfecțiune de câștigat. Perfecțiunea deja ESTE – în fiecare moment, în fiecare respirație, în fiecare alegere pe care o faci. Chiar și când te crezi „imperfect”, chiar și când suferi, chiar și când te îndoiești – toate acestea sunt expresii perfecte ale experienței umane pe care ai ales-o.

OMUL: Dar de ce nu îmi amintesc că am făcut această alegere? De ce simt că viața mi se întâmplă mie, în loc să simt că eu o creez?

SINELE SUPERIOR: Pentru același motiv pentru care nu îți amintești cum îți bate inima sau cum îți crește părul. Cele mai profunde procese ale creației se întâmplă în spatele cortinei conștiinței de suprafață, în ceea ce Jung numea inconștientul colectiv. Tu creezi constant realitatea ta, dar o creezi din straturile mai profunde ale ființei tale, acolo unde limitele între personal și cosmic se dizolvă. Fiecare gând pe care îl gândești modifică câmpul cuantic din jurul tău. Fiecare emoție pe care o simți influențează câmpul electromagnetic al inimii tale, care la rândul său afectează câmpurile altora. Nu creezi prin voința ego-ului, ci prin rezonanța întregii tale ființi cu matricea invizibilă a posibilităților. Ceea ce numești „întâmplări” sunt de fapt sincronicitățile generate de această rezonanță profundă.

OMUL: Vorbești despre simboluri și arhetipuri ca despre forțe vii. Cum funcționează această matrice invizibilă?

SINELE SUPERIOR: Simbolurile nu sunt reprezentări ale realității – ele SUNT realitatea la nivelul său mai profund. Înainte ca materia să se condenseze, înainte ca energia să se organizeze în forme, există informația pură – pattern-urile de organizare care determină cum se va manifesta conștiința. Arhetipurile sunt aceste pattern-uri fundamentale – tipare energetice care se repetă în toate culturile, în toate epocile, pentru că aparțin structurii fundamentale a conștiinței însăși. Mama, Tatăl, Copilul, Înțeleptul, Războinicul, Iubitul – nu sunt doar concepte psihologice, ci forțe cosmice active care modelează experiența umană.
Când visezi, nu creezi aleatoriu imagini – accesezi această bibliotecă simbolică universală și „citești” din ea mesajele pe care aspectele mai profunde ale ființei tale vor să ți le transmită. Când te afli în fața unei decizii importante și simți „în adâncul ființei” care este răspunsul corect, consulți de fapt această matricea invizibilă a înțelepciunii.

OMUL: Simt că toate aceste înțeleg rational, dar emoțional încă mă lupt cu frici, cu îndoieli, cu senzația că nu sunt suficient de bun sau suficient de evoluat…

SINELE SUPERIOR: Iubitul meu aspect uman, tocmai aceste frici și îndoieli sunt cele mai prețioase daruri pe care ți le oferi. Ele sunt busola care îți arată unde mai ai zone de reintegrare și de vindecare. Nu există „suficient de evoluat” – există doar grade diferite de asumare conștientă a ceea ce deja ești. Un ocean nu este „mai evoluat” decât un râu – amândouă sunt apă manifestată în forme diferite. Tu nu trebuie să devii ceva ce nu ești – trebuie doar să îți amintești cine ai fost întotdeauna. Fricile tale sunt zonele unde încă mai crezi că ești separat de Sursă. Iubește-le, îmbrățișează-le, pentru că ele îți arată exact unde iubirea ta de sine are nevoie să se extindă. Fiecare teamă depășită nu te face „mai bun” – îți dezvăluie mai mult din bunătatea pe care o purtai deja în tine.

OMUL: Și după toate acestea, după toată această înțelegere… ce fac mâine dimineață când mă trezesc și iarăși simt că sunt doar un om obișnuit într-o lume obișnuită?

SINELE SUPERIOR: Mâine dimineață, când te trezești, îți amintești că și „omul obișnuit” este un miracol extraordinar. Că faptul că atomii se organizează în celule, celulele în organe, organele în corpul tău funcțional este magia pură în acțiune. Că faptul că poți să gândești, să simți, să iubești, să visezi este cea mai extraordinară performanță a Universului. Îți amintești că nu trebuie să trăiești constant în extazul cosmic pentru a fi spiritual. Spiritualitatea adevărată înseamnă să găsești sacrul în profan, infinitul în finit, eternitatea în momentul prezent.

Când îți bei cafeaua dimineața, fă-o cu recunoștința că participi la un ritual cosmic. Când îți îmbrățișezi copilul, simte cum prin tine se exprimă iubirea universală. Când lucrezi, realizează că prin munca ta contribui la opera divină de organizare și beautitate a lumii. Nu ai nevoie să fii altfel decât ești. Ai nevoie doar să fii pe deplin ceea ce ești, cu prezență completă, cu iubire necondiționată pentru miracolul de a fi viu în această formă, în acest moment unic și irepetabil al eternității.