Abundența – De la a avea la a fi

Putem avea multe și, cu toate acestea, să trăim cu senzația că nu este niciodată suficient. Putem avea bani și să fim permanent îngrijorați că îi vom pierde. Putem avea succes, dar să nu avem timp, energie sau bucuria de a-l trăi. Dacă în interior nu suntem bine, ceea ce există în exterior nu reușește să ajungă cu adevărat la noi.
Pentru mine, abundența este mai ales o stare de a fi. Este disponibilitatea de a trăi aici și acum. Este capacitatea de a vedea frumosul în ceea ce experimentezi, de a fi recunoscător pentru ceea ce există deja și de a rămâne deschis către ceea ce poate veni.

Abundența nu este numai abilitatea de a deține. Este abilitatea de a primi și de a rămâne în fluxul vieții.

De la lipsă la o poveste despre sine

Lipsa nu este doar o situație exterioară. În timp, ea poate deveni o poveste despre noi: „Nu merit”, „Nu pot”, „Nu este pentru mine”, „Trebuie să muncesc din greu pentru orice”.

Multe asemenea concluzii se formează devreme. Copilul observă certurile părinților despre bani, frica lor de viitor, sacrificiul, pierderile sau mesajele repetate despre cât de greu se câștigă totul. Uneori trăiește un eveniment dureros și construiește o concluzie care, la acel moment, îl ajută să înțeleagă lumea și să se protejeze.

În Terapia prin Regresie urmărim adesea această succesiune: Eveniment traumatizant → Concluzie → Decizie → Consecințe.
Un copil poate decide: „Nu voi mai cere nimic, ca să nu îi împovărez.” Sau: „Trebuie să am grijă de ceilalți înainte să am grijă de mine.” Mai târziu, adultul poate munci mult, poate oferi foarte mult și poate avea dificultăți să ceară un preț corect, să accepte ajutorul, să se odihnească ori să păstreze ceea ce câștigă.

Prin repetiție, credința devine familiară. Apoi nu mai este pusă la îndoială, ci este confundată cu realitatea. Omul face alegeri care o confirmă, iar fiecare confirmare pare să demonstreze încă o dată că vechea poveste era adevărată.

De ce ne putem teme chiar și de succes

Există oameni care își doresc abundența și, în același timp, se tem de ea. Succesul poate activa frica de pierdere, de invidie, de critică sau de responsabilitate. Poate pune la încercare identitatea prezentă: „Cine voi fi dacă nu mă mai lupt?”.

Uneori există și o loialitate profundă față de familie: „Dacă voi avea mai mult decât părinții sau bunicii mei, îi voi trăda.” În familiile marcate de războaie, comunism, sărăcie, confiscări sau pierderi repetate, supraviețuirea și prudența au avut un sens real. Problema apare atunci când răspunsul necesar unei alte generații continuă să ne conducă viața, deși contextul s-a schimbat.

A ne desprinde de un model vechi nu înseamnă să ne criticăm familia. Prefer să lucrăm cu blândețe: să înțelegem, să acceptăm, să integrăm și să transformăm. Putem construi pe fundația familiei noastre fără să repetăm toate limitările ei. Uneori, tocmai faptul că ne dăm voie să trăim mai deplin este felul în care ducem viața mai departe și ne onorăm străbunii.

Lipsa poate fi dureroasă, dar familiară. Iar pentru sistemul nostru nervos, familiaritatea este adesea confundată cu siguranța. De aceea, când lucrurile încep să meargă bine, pot apărea amânarea, cheltuielile impulsive, conflictele sau retragerea. Nu este nevoie să atacăm acest așa-numit autosabotaj. Îl putem asculta ca pe o protecție veche și îl putem transforma treptat, astfel încât întreaga ființă să poată susține noua realitate.

Cum lucrăm cu abundența în Terapia prin Regresie

În Terapia prin Regresie plecăm de la situația prezentă. Cum se manifestă lipsa în viața omului? Ce simte în corp atunci când trebuie să ceară, să primească, să fie văzut sau să aibă mai mult? Ce emoții apar? Ce gânduri și comportamente se repetă?

De acolo putem explora diferite niveluri ale experienței: copilăria, nașterea, perioada prenatală, concepția, istoria familială și, în funcție de cadrul de credințe și de experiența clientului, imagini simbolice sau transpersonale trăite ca vieți trecute ori ca viața dintre vieți.

Nu căutăm imagini spectaculoase și nici nu încercăm să demonstrăm o teorie despre trecut. Căutăm patternul care este încă viu în prezent: în corp, în emoții, în concluziile despre sine și în alegerile de fiecare zi.

Procesul pe care îl predau și îl practic este unul integrativ: Experiență → Înțelegere → Acceptare → Eliberare → Integrare → Transformare.

Înțelegerea mentală este importantă, dar de multe ori nu este suficientă. Putem ști foarte bine de unde vine o problemă și, totuși, corpul să reacționeze ca și când pericolul ar fi încă prezent. De aceea lucrăm și cu senzațiile corporale, emoțiile neexprimate, deciziile vechi și resursele adultului de astăzi. Când toate acestea se întâlnesc, poate apărea acel moment de claritate în care omul nu doar înțelege, ci simte: „Aceasta a fost povestea mea, dar nu mai trebuie să fie realitatea mea.”

Abundența clientului și abundența terapeutului

Această transformare nu îi privește doar pe clienți. În formarea în Terapie prin Regresie Reconectivă, viitorul terapeut trece el însuși printr-un proces personal profund. Nu este suficient să învețe o tehnică. Are nevoie să își cunoască relația cu meritul, banii, vizibilitatea, sacrificiul, oferirea și primirea.

Formarea devine astfel mai mult decât acumulare profesională. Este un proces prin care învățăm să oferim prin noi, nu consumându-ne pe noi. Să fim generoși fără să intrăm în rolul salvatorului. Să primim fără vinovăție. Să construim un schimb echilibrat, în care energia, timpul, competența și responsabilitatea sunt respectate.
Pe măsură ce terapeutul își integrează propriile istorii de lipsă, prezența lui devine mai liberă și mai coerentă. Nu îi predă clientului abundența ca pe o rețetă. O face posibilă prin spațiul pe care îl creează și prin felul în care o trăiește.

A primi viața

Într-o perspectivă mai nouă, abundența nu mai este ceva după care alergăm, ci ceva pentru care devenim disponibili. Prima variantă presupune efort și pornește frecvent din conștiința lipsei. A doua începe cu prezența: sunt aici, în corp, conștient, și creez spațiu pentru a primi. Creația devine mai puțin o încercare de a compensa ceva și mai mult o expresie a ceea ce suntem. Uneori întrebarea nu mai este „Cum obțin ceea ce îmi lipsește?”, ci „Ce vrea viața să experimenteze și să exprime prin mine acum?”

Îmi place metafora furtunului prin care curge apa. Furtunul nu deține apa și, cu toate acestea, are permanent acces la ea cât timp rămâne în flux. La fel, abundența nu înseamnă să acumulăm totul de teama că într-o zi nu va mai exista nimic. Înseamnă să avem încredere în mișcarea vieții, să primim ceea ce ne susține, să folosim cu respect și să oferim mai departe fără să ne golim.

Un om abundent nu este neapărat omul care are cel mai mult. Este omul care este prezent în propria viață. Care poate vedea frumosul fără să nege dificultatea. Care este blând cu sine. Care primește, creează, se bucură și inspiră prin propria prezență.

Poate că nivelul cel mai profund al abundenței apare atunci când nu mai trebuie să vorbim atât de mult despre ea. Nu o mai căutăm și nu încercăm să o demonstrăm.

O trăim. O emanăm. Suntem.

---