SFECLA ROȘIE

Există legume atât de familiare încât rareori ne mai întrebăm ce ascund dincolo de gustul pe care îl cunoaștem.
O întâlnim în salatele copilăriei, în borcanele cu murături pregătite pentru iarnă, în supele de culoare rubinie sau, mai recent, în preparate care îmbină gustul său pământiu cu ingrediente proaspete și surprinzătoare.
Sub coaja sa modestă se află însă o compoziție interesantă, atât din punct de vedere nutritiv, cât și botanic.

O poveste care începe lângă mare

Sfecla roșie, cunoscută științific sub numele de Beta vulgaris, aparține familiei Amaranthaceae și are o istorie strâns legată de țărmurile Europei și ale regiunii mediteraneene. Strămoșii ei sălbatici nu aveau rădăcinile mari și cărnoase pe care le cunoaștem astăzi.
În lumea antică erau cultivate și consumate mai ales frunzele. Prin selecție, de-a lungul secolelor, oamenii au dezvoltat varietăți cu rădăcini tot mai consistente, potrivite pentru alimentație și păstrare.
Din aceeași specie provin și alte plante familiare, precum mangoldul și sfecla de zahăr, selecționate pentru caracteristici diferite.
Astăzi, sfecla pentru consum se întâlnește în varietăți roșii, galbene, albe sau cu inele concentrice, fiecare aducând particularități de culoare și aspect. Cea roșie rămâne probabil cea mai cunoscută, datorită culorii intense care transformă orice preparat în care este adăugată.

DULCELE PĂMÂNTULUI

Sfecla este o legumă cu un aport energetic moderat, bogată în apă și care conține carbohidrați, fibre, vitamine și minerale. O cantitate de 100 de grame de sfeclă crudă furnizează aproximativ 43 de kilocalorii, 2,8 grame de fibre, 109 micrograme de folat și 325 de miligrame de potasiu. Folatul, cunoscut și drept vitamina B9, participă la sinteza materialului genetic și la procesele de diviziune celulară. Potasiul contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos și muscular, iar fibrele susțin tranzitul intestinal și o alimentație echilibrată.

Dar sfecla prezintă și alte particularități care au atras atenția cercetătorilor. Una dintre ele este prezența betalainelor, pigmenți naturali responsabili pentru culoarea sa intensă.

BETACIANINELE

Betacianinele oferă nuanțele roșu-violet, în timp ce betaxantinele sunt asociate cu tonurile galben-portocalii.

Acești compuși au fost studiați pentru proprietățile lor antioxidante. Rezultatele cercetărilor de laborator sunt interesante, însă efectele consumului obișnuit asupra sănătății umane sunt încă investigate.

O altă particularitate este conținutul de nitrați alimentari.În organism, o parte dintre aceștia poate participa la procesele de formare a oxidului nitric, o moleculă implicată, printre altele, în reglarea dilatării vaselor de sânge.
Unele studii au observat efecte favorabile asupra tensiunii arteriale în urma consumului de suc de sfeclă bogat în nitrați. Totuși, rezultatele nu sunt uniforme și nu transformă sfecla într-un tratament pentru hipertensiune.
Valoarea sa rămâne aceea a unui aliment care poate contribui la diversitatea și calitatea unei diete. Sfecla roșie nu are nevoie de promisiuni spectaculoase pentru a-și justifica locul în alimentația noastră.
Este hrănitoare, accesibilă, versatilă și capabilă să aducă o diversitate remarcabilă de gusturi și texturi.
Poate că merită să o privim din nou, dincolo de obișnuința salatei cu hrean sau a borcanului de murături. Să încercăm o altă metodă de preparare. Să observăm cum se schimbă gustul prin căldură, cum aciditatea îl echilibrează și cum câteva ingrediente simple pot transforma o rădăcină modestă într-un preparat plin de savoare.
Pentru că uneori alimentația conștientă începe cu ceva foarte concret: să cunoaștem mai bine ceea ce alegem să punem în farfurie. Este un ingredient care se poate exprima atât în preparate rustice, cât și în farfurii contemporane.

REȚETA CONȘTIENTĂ

Sfecla roșie coaptă cu portocală, iaurt și nuci

• 450–500 g sfeclă roșie (3–4 bucăți mijlocii)
• 1 portocală
• 150 g iaurt grecesc natural
• 25 g nuci
• 1 lingură ulei de măsline extravirgin
• 1 linguriță zeamă de lămâie
• ¼ linguriță chimen măcinat, opțional
• Câteva fire de mărar sau pătrunjel proaspăt
• Sare și piper, după gust

Preparare ritualică

• Pregătire:
• Preîncălzește cuptorul la 200°C.
• Spală bine sfecla sub apă curentă și curăță cu o perie eventualele urme de pământ. Păstrează coaja și lasă o mică parte din tulpini.
• Așază bucățile într-un vas termorezistent cu capac sau învelește-le individual în folie pentru copt.
• 2. Coacerea
• Introdu sfecla la cuptor pentru aproximativ 45–60 de minute, în funcție de dimensiunea rădăcinilor.
• Este gata atunci când poate fi pătrunsă ușor cu vârful unui cuțit.
• Las-o să se răcorească suficient pentru a o putea manevra, apoi îndepărtează coaja și taie rădăcinile în felii sau sferturi.
• 3. Pregătirea ingredientelor
• Curăță portocala, îndepărtează pe cât posibil membranele albe și separă pulpa în segmente.
• Amestecă iaurtul cu zeama de lămâie, puțină sare și, dacă dorești, un praf de chimen.
• Toacă grosier nucile și rumenește-le pentru 2–3 minute într-o tigaie uscată, la foc moderat, amestecând și având grijă să nu se ardă.
• Întinde iaurtul pe baza unei farfurii largi.
• Așază deasupra sfecla coaptă, călduță sau la temperatura camerei, apoi segmentele de portocală.
• Stropește cu ulei de măsline, presară nucile rumenite și completează cu piper și verdeață proaspătă.

Poftă Bună!