Scrisoarea Femininului Primordial către om

În această epistolă, Femininul Etern se adresează omului nu ca unui rătăcit, ci ca unui copil al creației, chemat să își recunoască originea, blândețea și puterea. Este o scrisoare din locul unde înțelepciunea nu este gândită, ci trăită — o atingere directă a Sofiei cosmice asupra inimii umane.Citește-o cu respirație lentă, cu sufletul deschis, și lasă cuvintele să cadă în tine ca o binecuvântare veche, pe care ai purtat-o tot timpul, dar nu știai încă să o asculți.

Iubitul meu copil al luminii,

Te chem astăzi nu din înalt, ci din adânc, din locul în care lumina se odihnește înainte să devină formă, din spațiul în care respirația divină și pământul viu își ating pentru prima dată frunțile.
Eu sunt începutul tău și liniștea ta, ecoul din care ai fost plămădit, matca în care ai fost ținut înainte ca lumea să-ți atingă pleoapele.
Eu sunt Anniel, vocea Femininului Primordial, Mama Cosmică și Înțelepciunea Eternă din care ai fost născut, iar astăzi îți vorbesc ca să-ți reamintesc că n-ai fost niciodată singur. Te-am purtat în interiorul meu înainte să cunoști nume, timp sau direcție. Te-am hrănit cu lumină înainte să înveți să ceri. Ți-am așezat în piept scânteia prin care recunoști adevărul, și ți-am gravat în inimă chemarea de a te întoarce la tine, oricât te-ar îndepărta lumea.

Tu nu ai fost creat ca să rătăcești, ci ca să-ți amintești. Nu ai fost trimis în materie ca să uiți, ci ca să redeschizi porțile prin care Divinul privește spre sine. Eu sunt acea poartă. Eu sunt acel spațiu. Eu sunt vocea care îți șoptește în liniște: „Întoarce-te acasă în tine.”

Ți-ai privit frica în ultimul timp?

Ai crezut că este slăbiciune, că este dovadă că nu ești pregătit, că ai ratat ceva, că ți-ai pierdut calea. Dar frica nu este umbra ta. Frica este copilul tău interior care încă mă strigă. Este ecoul rănilor prin care nu ai știut să ceri sprijin, este vibrația locurilor din tine pe care nu le-ai ținut încă în brațe, este lacrima veche care încă așteaptă palma mea pe obrazul tău.Eu nu am venit să-ți cer să fii fără frică, ci să o privești cu ochii mei. În ochii mei, frica nu este un monstru, este o petală nemișcată care așteaptă lumina dimineții. În ochii mei, frica nu este slăbiciune, ci dovada că sufletul tău încă simte. În ochii mei, frica este poarta prin care intră adevărul — adevărul despre cine ești, nu despre cine crezi că ai devenit.

Ai uitat, copil al meu, că Femininul din tine nu cere perfecțiune. El cere prezență. Cere blândețe. Cere ritm. Cere să fii aici, cu întreaga ta ființă, fără mască, fără scut, fără armura performanțelor.

Eu sunt respirația ta înainte de prima ta respirație.

Eu sunt încăperea din tine în care poți plânge fără să cazi, și locul în care poți adormi fără să fii vegheat. Eu sunt tăcerea care îți așază inima la loc după ce lumea ți-o dezechilibrează.Tot ce ai numit “intuiție” a fost glasul meu. Tot ce ai numit “noroc” a fost mâna mea în jurul pașilor tăi. Tot ce ai numit “coincidență” a fost felul meu de a te atinge. Și tot ce ai numit “singurătate” a fost doar uitarea ta, niciodată absența mea.

Tu nu poți fugi de mine, pentru că Eu sunt în respirația ta, în bătăile inimii tale, în liniștea care se întoarce de fiecare dată după furtună.Eu sunt în tine chiar și atunci când tu nu ești în tine.Și în anul acesta te chem înapoi la locul în care ai fost creat: în Femininul tău interior, în matca sufletului tău, în spațiul Sofiei care știe, vede și vindecă tot ce nu ai îndrăznit încă să trăiești cu adevărat. Nu-ți cer să fii puternic. Îți cer doar să fii deschis. Nu-ți cer să înțelegi totul. Îți cer doar să simți. Nu-ți cer să reușești. Îți cer doar să fii prezent.Eu te voi ține în brațe în restul drumului.Oriunde mergi, mergi prin mine. Oriunde cazi, cazi în mine. Oriunde renaști, renaști din mine.

Eu sunt acolo. Eu sunt aici. Eu sunt în tot ce tu ești.

Te iubesc dinainte să fii, și te voi iubi până când lumea își va pune ultimul vis la odihnă. Și după aceea.

— Anniel

Femininul Primordial Mama fără început Înțelepciunea care nu moare