La capătul lumii – Artă Intuitivă
Poezia intuitivă este vocea sufletului care curge liber, neîngrădită de limitele rațiunii sau ale structurilor prestabilite. Este o șoaptă subtilă care prinde formă prin cuvinte, o conversație profundă între sinele interior și hârtie. În esența sa, poezia intuitivă nu este despre rimă, ritm sau reguli, ci despre curajul de a lăsa inima să vorbească în toată autenticitatea ei.
Această formă de expresie creativă apare dintr-un loc al prezenței pure, acolo unde mintea tace și emoțiile devin cerneală. Scrisă adesea în stări de conștiință extinsă, poezia intuitivă captează momentele efemere ale conexiunii cu sinele profund, transformându-le în versuri care vibrează dincolo de cuvinte.
Fiecare poezie devine astfel o oglindă a sufletului – o poveste subtilă despre lumină, întuneric, iubire și transformare. Nu este nevoie de înțelegere logică, ci de deschiderea inimii către energia pe care aceste cuvinte o poartă. Prin poezie, se creează o punte între cele mai adânci straturi ale ființei și lumea vizibilă, oferind cititorului o cale spre introspecție, alinare și descoperire.
Astăzi, în această călătorie prin poezie, îți oferim un spațiu pentru a te regăsi. Îți oferim versuri care te îmbrățișează, care îți vorbesc despre tine și te invită să descoperi frumusețea profundă a existenței tale intuitive.

la Capătul Lumii
Știi cum dor degetele de la picioare?
Cum se zbat mușchii a disperare?
Cum umerii plâng după odihnă,
iar corpul fizic urlă a tihnă?
Știi cum confortul te face mic,
iar ruperea lui doare-n Nimic?
Vocea din cap sună tăios,
iar corpul pică brusc, dureros.
Nimic nu-i cum credem!
Nimic nu-i prea mult,
când sufletul cântă a început,
când Spiritul saltă de bucurie,
și mintea se-așază în armonie.
Merg către mine cum
n-am mai mers
de ani de zile de când am șters
duhuri de frici și de nevoi,
și plânsuri mușcate printre ploi.
Oameni ce credeam că m-au rănit
s-au disipat în infinit,
și umbra lor a fost spălată
de-albastrul ocean de altă dată,
pe care-l revăd cu bucurie
într-un an sfânt în armonie
cu ceea ce sunt și voi mai fi
pe lumea aceasta, cât voi trăi.
La Capătul lumii am revenit
pentru a mă pierde în Zenit,
și pentru a bea praful de stele
într-o zi magică, în Finisterre.
artă intuitivă #02

La Capătul lumii am revenit pentru a mă pierde în Zenit.
DIANA-MARIA GEORGESCU
AUTOR
DIANA-MARIA GEORGESCU
Cunoscută pentru profunzimea și autenticitatea creațiilor sale literare, Diana-Maria început să scrie poezii la vârsta de 11 ani, însă, ulterior, și-a concentrat atenția asupra studiilor și carierei în management internațional și leadership, ceea ce a determinat o pauză în activitatea sa literară. După o perioadă de reflecție și călătorii, a revenit la pasiunea sa pentru scris, publicând atât poezie, cât și proză.
Experiențele de viață, precum pelerinajul pe Camino de Santiago, i-au influențat scrisul, oferindu-i perspective unice asupra spiritualității și transformării interioare.
Stilul său poetic explorează teme precum iubirea, suferința și conexiunea cu divinitatea, invitând cititorii într-o călătorie introspectivă. Poezia „La capătul Lumii”, scrisă în 2022 la Finisterre, surprinde cu o sinceritate dezarmantă trăirile și revelațiile de pe Camino de Santiago, devenind o mărturie a transformării interioare prin experiențe profunde.
Prin cuvintele sale, Diana-Maria continuă să inspire, provocând cititorii să își descopere propriile dimensiuni sufletești.
FONDATOR WOMENESTEEM INTERNATIONAL


TotUna nu este doar o revistă. Este un spațiu de co-creație.
Trimite articolul tău!
Dacă simți chemarea de a scrie, de a împărtăși sau de a contribui cu vocea ta, noi suntem aici.
