Home » Articole TOT UNA » TOT UNA [ Arhivă generală ] » Revista Digitală » La capătul lumii – Artă Intuitivă

Poezia intuitivă este vocea sufletului care curge liber, neîngrădită de limitele rațiunii sau ale structurilor prestabilite. Este o șoaptă subtilă care prinde formă prin cuvinte, o conversație profundă între sinele interior și hârtie. În esența sa, poezia intuitivă nu este despre rimă, ritm sau reguli, ci despre curajul de a lăsa inima să vorbească în toată autenticitatea ei.

Această formă de expresie creativă apare dintr-un loc al prezenței pure, acolo unde mintea tace și emoțiile devin cerneală. Scrisă adesea în stări de conștiință extinsă, poezia intuitivă captează momentele efemere ale conexiunii cu sinele profund, transformându-le în versuri care vibrează dincolo de cuvinte.

Fiecare poezie devine astfel o oglindă a sufletului – o poveste subtilă despre lumină, întuneric, iubire și transformare. Nu este nevoie de înțelegere logică, ci de deschiderea inimii către energia pe care aceste cuvinte o poartă. Prin poezie, se creează o punte între cele mai adânci straturi ale ființei și lumea vizibilă, oferind cititorului o cale spre introspecție, alinare și descoperire.

Astăzi, în această călătorie prin poezie, îți oferim un spațiu pentru a te regăsi. Îți oferim versuri care te îmbrățișează, care îți vorbesc despre tine și te invită să descoperi frumusețea profundă a existenței tale intuitive.

Știi cum dor degetele de la picioare?

Cum se zbat mușchii a disperare?

Cum umerii plâng după odihnă,

iar corpul fizic urlă a tihnă?

Știi cum confortul te face mic,

iar ruperea lui doare-n Nimic?

Vocea din cap sună tăios,

iar corpul pică brusc, dureros.

Nimic nu-i cum credem!

Nimic nu-i prea mult,

când sufletul cântă a început,

când Spiritul saltă de bucurie,

și mintea se-așază în armonie.

Merg către mine cum

n-am mai mers

de ani de zile de când am șters

duhuri de frici și de nevoi,

și plânsuri mușcate printre ploi.

Oameni ce credeam că m-au rănit

s-au disipat în infinit,

și umbra lor a fost spălată

de-albastrul ocean de altă dată,

pe care-l revăd cu bucurie

într-un an sfânt în armonie

cu ceea ce sunt și voi mai fi

pe lumea aceasta, cât voi trăi.

La Capătul lumii am revenit

pentru a mă pierde în Zenit,

și pentru a bea praful de stele

într-o zi magică, în Finisterre.

La Capătul lumii am revenit pentru a mă pierde în Zenit.

DIANA-MARIA GEORGESCU

AUTOR

DIANA-MARIA GEORGESCU

Cunoscută pentru profunzimea și autenticitatea creațiilor sale literare, Diana-Maria început să scrie poezii la vârsta de 11 ani, însă, ulterior, și-a concentrat atenția asupra studiilor și carierei în management internațional și leadership, ceea ce a determinat o pauză în activitatea sa literară. După o perioadă de reflecție și călătorii, a revenit la pasiunea sa pentru scris, publicând atât poezie, cât și proză.

Experiențele de viață, precum pelerinajul pe Camino de Santiago, i-au influențat scrisul, oferindu-i perspective unice asupra spiritualității și transformării interioare.

Stilul său poetic explorează teme precum iubirea, suferința și conexiunea cu divinitatea, invitând cititorii într-o călătorie introspectivă. Poezia „La capătul Lumii”, scrisă în 2022 la Finisterre, surprinde cu o sinceritate dezarmantă trăirile și revelațiile de pe Camino de Santiago, devenind o mărturie a transformării interioare prin experiențe profunde.

Prin cuvintele sale, Diana-Maria continuă să inspire, provocând cititorii să își descopere propriile dimensiuni sufletești.

FONDATOR WOMENESTEEM INTERNATIONAL

Trimite articolul tau pentru a aimpartasi vocea ta in acest spatiu de co-creatie.

Trimite articolul tău!

Dacă simți chemarea de a scrie, de a împărtăși sau de a contribui cu vocea ta, noi suntem aici.

Leave a Reply