daniela hârșulescu

Există oameni care nu se nasc în lumină, ci în labirint. Și tocmai pentru că au rătăcit prin toate colțurile fricii, devin mai târziu torțe vii pentru ceilalți. Daniela Hârșulescu este un astfel de om.

Trecând prin abuzuri, dureri nespuse, destrămări și reconstrucții, Daniela a învățat nu doar să se asculte, ci să se aleagă. Să rămână. Să ardă. Să renască. Așa a devenit terapeut. Așa a început să picteze. Așa a început să însoțească alți oameni în labirintul lor — nu ca o salvatoare, ci ca o oglindă vie a propriei sale întregiri.

iubirea m-a reîntregit

Cum a început pentru tine călătoria interioară? A existat un moment de ruptură sau o trezire lentă spre propria vindecare?

Interesant spus, oare a fost o ruptură sau o trezire lentă spre propria vindecare? Cred că ceea ce m-a făcut să mă îndrept către mine și să vreau să mă vindec a fost momentul în care, căsătorită fiind, având 2 copii mici, am simțit cum totul în viața mea se năruie. A fost momentul în care am înțeles că puteam să rămân singură cu 2 copii mici pentru că soțul meu nu își mai dorea relația. Bineînțeles că au fost multe alte momente de-a lungul vieții mele care au dus la ceea ce trăiam atunci: abuzurile din copilărie, atât ale mele cât și cele la care am asistat, frica, rușinea, sentimentul că nu merit să fiu iubită, că nu sunt suficient de bună… Din acel moment însă ceva s-a rupt în mine diferit total de tot ceea ce trăisem până atunci, astfel încât s-a creat un mare hău în inima mea. Trăiam de la o zi la alta cu greutate, încercam să am energie pentru copiii mei, să pot râde cu ei, să mă pot juca cu ei, să îi îngrijesc, dar în mine era un Vulcan de durere și un mare țipăt de disperare. Acesta a fost momentul principal de ruptură, cred că în esența ființei mele, apoi au urmat alte momente care au dus la nevoia de a începe un proces de vindecare și de descoperire de Sine.

Ce înțeles avea frica în viața ta înainte de a o cunoaște cu adevărat? Și cum s-a transformat în timp?

Înainte să lucrez cu ea, Frica mă paraliza. Frica era ceva ce trăiam aproape nonstop. Frica era atât de mare încât mintea îmi crea scenarii îngrozitoare de genul: “o să rămân singură toată viața”, “nimeni nu o să mă mai iubească”, “nu o să pot face față”, “nu o să mă descurc”, “o să ajung pe străzi”, “o să mor de foame”, “o să mor singură și tristă”. Terapia m-a ajutat să văd cu adevărat dincolo de frică, dar trecând prin ea, astfel că în prezent, de câte ori mintea mai creează scenarii de frică, știu ce să fac ca să îmi obțin răspunsurile adevărate pe care Frica mă îndeamnă să le caut în mine. Acum Frica este doar o emoție care îmi arată o cale de transformare puternică.

Care au fost cele mai dureroase, dar și cele mai revelatoare trepte ale transformării tale?

Cea mai dureroasă etapă de transformare, dar și cea mai minunată din punct de vedere al saltului uriaș în conștiință, a fost momentul în care am ales să plec din căsnicie. Momentul în care m-am ales pe mine, în ciuda a tot ce îmi spunea mintea că o să se întâmple rău, în special că o să pierd tot, inclusiv copiii, pe care îi iubesc enorm și care au fost cel mai bun lucru pe care l-a adus în viața mea întâlnirea cu fostul meu soț.

Pentru a face acest pas m-am pregătit enorm, am lucrat mult la mine, dar tot îmi lipsea curajul și încrederea că o să fiu bine și poate cea mai mare teamă a mea era că nu o să mai am parte de iubire, deși în căsnicie nu mă mai simțeam de mult iubită. Astfel că atunci când m-am abandonat vieții și mi-am zis “știu că merit să fiu iubită și să iubesc și știu că undeva există partenerul potrivit pentru mine”, acesta chiar a apărut, dar nu în forma unui bărbat de care să mă îndrăgostesc nebunește, ci a apărut ca un sprijin, ca un prieten, iar în timp relația s-a dezvoltat în ceva ce mintea mea nu avea cum să conceapă. O dragoste adevărată între 2 oameni cu vieți și suferințe uluitor de similare, 2 oameni care aveau nevoie să comunice, să iubească, să construiască împreună și să se bucure de viață. O iubire matură, asumată și conștientă.

Apoi un alt moment dureros, dar care a adus din nou un uriaș salt în conștiință, a fost legat de vindecarea mea și a copiilor mei în urma divorțului. Momentul în care am acceptat că suntem toți 3 traumatizați, că avem nevoie să ne vindecăm și că fiecare are procesul lui, ritmul lui și percepția lui. Au fost momente extrem de grele care au dus însă la femeia conștientă și mama asumată dar liberă care sunt acum.

Cum ai învățat să asculți vocea corpului, a sufletului, a tăcerii? Ce te-a ajutat să te încrezi în proces?

Terapia personală m-a ajutat enorm să îmi descopăr universul interior de gânduri, emoții, amintiri, trăiri, și încet-încet am înțeles care este legătura dintre corp ca vehicul/instrument de percepție și realitatea mea interioară. Am vrut să știu mai multe despre ceea ce îmi provoca stările de rău, dar și stările de bine, așa că tot ce am găsit am studiat intens, apoi am aplicat.

Am meditat, mi-am observat gândurile, le-am investigat, am permis emoțiilor să fie, am plâns, am urlat, am lovit, m-am tăvălit de durere până când am trecut dincolo de tot și acolo am găsit pacea. Și totul se simte în acest corp, iar corpul îți vorbește prin emoții, iar sufletul îți șoptește când ești în pace. Este un dans frumos… Ce m-a ajutat să mă încred în proces? Credința că este mult mai mult decât pot să înțeleg și să percep cu mintea mea umană dincolo de această realitate palpabilă și observabilă.

Ce înseamnă „vindecare” pentru tine astăzi, după tot parcursul tău? Este o destinație sau un mod de a trăi?

În trecut, când le vorbeam cunoscuților despre traume și despre vindecare, îmi spuneau de cele mai multe ori că e ceva în neregulă cu mine dacă tot observ traume și caut să mă vindec de ele. Astăzi procesul de vindecare este un mod de a trăi. Aleg să fiu în pace cu mine și cu viața, așa că dacă apare ceva ce îmi zdruncină starea de pace, intenția mea imediată este să vindec acel dezechilibru din mine fără judecată și fără așteptări (cum mă vindec, când, în ce fel), și de fiecare dată sunt plăcut surprinsă să observ în ce mod magic se așează lucrurile în viața mea, fără efortul și implicarea mea directă.

Din ce spațiu interior alegi să fii terapeut? Ce te ghidează în munca ta cu ceilalți?

Munca asta de Terapeut pe care eu o fac în ultimii ani vine dintr-un spațiu de iubire față de oameni, așa cum am învățat să mă iubesc pe mine în timp ce mă descopeream cu adevărat. Știu că doar dacă ne vindecăm traumele și ne cunoaștem cu adevărat măreția și suveranitatea ființei noastre putem să creăm aici pe Pământ un Rai, un loc frumos și armonios și cred că asta este Misiunea noastră a tuturor după ce ne trezim, să dăm mai departe cunoașterea în forma cea mai potrivită nouă.

Pentru unii este arta, dansul, pictura, pentru mine forma potrivită de a da mai departe cunoașterea este Terapia. Iar prin tot ceea ce sunt și fac, singura mea dorință este să inspir cât mai mulți oameni să se cunoască cu Adevărat și să își recapete încrederea în ei că pot și că merită o viață mai bună, simplă și ușoară.
Astfel că am adus și metode de vindecare a corpului în practica mea, și aici mă refer la Terapia Bowen.

Dar cea mai puternică terapie cu care lucrez este Terapia prin Regresie. Cu ajutorul Terapiei prin Regresie persoana care vine în cabinet poate accesa direct cauza problemei lui din prezent. Indiferent când, unde și cum s-a creat aceasta. Totul se înregistrează, nimic nu se pierde, iar dacă suntem ghidați potrivit putem accesa cauza oricăror blocaje pe care le experimentăm în prezent. Acum știu exact ce i se potrivește fiecărui client și când anume în procesul terapeutic și îmi place că putem surprinde mintea care se aștepta la ceva predictibil și cunoscut. Te duci la terapie, te aștepți să stai de vorbă despre viața ta și să muncești la a-ți schimba felul în care vezi lucrurile acum. La mine nu este așa. La un moment dat te pot ridica în picioare să comunicăm cu mintea subconștientă și să echilibrăm credințe limitative prin metoda PSYCH-R, pot aduce patul de masaj pentru o ședință de Bowen care să îți trezească Doctorul Interior și să începi procesul de vindecare, sau îți pot spune să închizi ochii și te surprinzi că o să călătorești în timp și spațiu într-o viață trecută de-a ta, în spațiul dintre vieți, în vieți pe alte planete sau chiar la momentul în care te-ai născut ca Suflet.

podcast tot – the one talk

Ai explorat mai multe forme de terapie. Cum s-au împletit între ele și cum le folosești acum în munca ta?

Am explorat într-adevăr mai multe forme de terapie pentru că aveam o sete de cunoaștere, dar și de vindecare extrem de mare. Terapiile pe care eu le practic și pe care le îmbin în cabinet se adresează atât minții și sufletului, cât și corpului fizic. La început, până să găsesc Terapia prin Regresie, exploram mult mecanismele minții, eram fascinată de ceea ce poate produce mintea în viața omului. Apoi am văzut efectele gândurilor în corpul fizic, în primul rând în corpul meu, care în urma anilor de stres la care l-am supus, a început să se îmbolnăvească.