trezirea – cutremurul unei noi realiTăți

Pe primul Camino m-am trezit. După el am început să schimb lucruri în jurul meu, situații, relații, job, cam tot ce puteam și știam să fac diferit pentru acel moment din viața mea. Acela a fost cutremul care a reașezat terenul pentru ceea ce urma a se manifesta. Dar nu tot ce am descoperit despre mine pe acel Camino a fost pus în practică. Nu am avut puterea necesară atunci. Mintea mea nu era pregătită să schimbe tot, deși la un an după finalizarea drumului, părea ca totul să se fi resetat: un nou partener de viață, un nou job, un nou oraș în care să-mi croiesc noua direcție. Cumva… o nouă realitate, complet diferită și totuși cu tendințe de similaritate cu cea anterioară, deși totul părea nou. Ca atare, pe termen lung, nu a fost sustenabilă. Șase luni mai târziu de la mutarea în alt oraș, am revenit în capitală, iar abia trei ani mai târziu am reușit să ies dintr-un sistem care simțeam că ”mă strânge” și să-mi pornesc business-ul propriu, revelație pe care am primit-o ca un dar al primului meu Camino.

Și după toate acestea, în 2018 am pornit pe cel de-al doilea Camino, pe ruta portugheză din Lisabona către Fátima, apoi către Santiago de Compostela, cu încheiere de ciclu din nou prin Muxía și Finisterre. Acesta a fost drumul meu alchimic, din toate punctele de vedere. Eram la un alt nivel de autocunoștere, la un alt nivel de trăire conștientă a vieții, iar Spiritul a fost cel care m-a ghidat de data aceasta. Și m-am lăsat ghidată. Iar Camino m-a recompensat așa cum știe el cel mai bine: cu oamenii potriviți la momentele potrivite, cu evenimentele potrivite care să-mi faciliteze trăirea conțientă a noii experiențe. Spiritul a fost la cârmă de data aceasta, dar nu de la început.

Mintea, agitată și turată la maximum de o nouă experință ce i se desfășura sub ochi, ar fi zburat pe drum. Se grăbea! Unde? Doar ea știa! Cert este că tendința inițială a fost să zbor pe deasupra pământului.

Însă Spiritul care nu doarme niciodată, i-a făcut un cadou de toată frumusețea încă din prima zi de drum: o întindere musculară fix în talpă și o ușoară entorsă, survenită exact la momentul coborârii din patul suprapus de hostel, din care am coborât în prima dimineață de pornit la drum, și de pe scara căruia am călcat strâmb. Nu a părut cine-știe ce până când nu a început să doară mai târziu peste zi și să-mi pună probleme la mers. Și iată cum mi-am reamintit o lecție pe care credeam că o învățasem deja pe primul Camino: să merg în ritmul inimii, nu al minții.

Cu durere în trup și voință în Inimă și în Spirit, mi-am amintit de ce am plecat la drum: pentru mine, pentru a le aduce la cârma vieții mele pe toate trei: Sprit, Inimă și Minte.

O imagine ca în desenul animat Inside Out, dacă vreți. Acesta a fost drumul meu trăit conșient în fiecare moment.

De la practicarea meditației în timpul mersului, dilatarea Timpului și la comprimarea Spațiului în timp ce străbăteam pădurea care m-a adus la Fátima, destinație ce nu se afla în planul meu de drum, dar pe care am introdus-o pe parcurs urmând semnele pe care o forță mai mare decât mine mi le așeza în cale pentru a reduce rezistența Minții care spunea ”Eu am plecat la Santiago, nu la Fátima!”. Și acceptându-le șoaptele, în dimineața zilei de 13 iunie când am pornit către Sanctuarul din Fátima, m-am trezit în mijlocul procesiunii de 101 ani de la apariția Fecioarei Maria la Fátima. Mii de oameni veniți din toate colțurile lumii, erau prezenți în fața Sanctuarului. Iar eu ajunsesem acolo cu câteva ore înainte, aroape de miezul nopții, cu două dintre companioanele mele de drum cu care plecasem din Santarém către Fátima, în loc să continuăm drumul spre Santiago de Compostela. De ce? Pentru că ceva ne chema acolo și în acea dimineață am și descoprit motivul acelor șoapte care îmi pulsau tumultos în sânge. De atunci, fiecare dintre cele 4 drumuri parcurse în anii ce au urmat, au început cu un salt la Fátima. 😊

procesul terapeutic al rememorării

Astfel, am rememorat tot ceea ce trăisem conștient pe acea rută, salturile pe care le făcusem, durerile fizice, mentale sau emoționale pe care le experimentasem, iar la finalul celor 40 de zile, când mi-am terminat de scris povestea, am simțit că totul a fost ca un proces terapeutic intens de reamintire și retrăire în fiecare celulă a unei noi stări de fapt, a unei părți de ființă ce fusese uitată în durere și acoperită de chinurile Minții care nu mai găsea calea spre Lumină.

Un an mai târziu am publicat acea poveste pe Amazon într-o carte,The Unstoppable Thirst. El Camino de Santiago de Compostela, an Alchemic Path Towards the Inner Self, a cărei traducere este gata, însă, se pare, că nu și-a găsit drumul spre editura potrivită pentru a fi publicată.

Camino a fost, este, și cred că va fi mereu Calea Mea Spre Mine! Vindecarea sufletului meu care are nevoie să meargă pe jos, să se împământeze și să simță viața în trupul acesta material pentru a se uni cu Spiritul. Camino este Viața în Sine, la o scală mai mică. Este acea esență de parfum care îmi curge în sânge și mă îmbată în nemurire. Camino sunt Eu, cea care nu am știut vreodată că pot fi!

Buen Camino prin propria viata tuturor!