Primul Contact cu Vindecătorul

Mell: Care a fost, pentru tine, primul contact? Clipa în care ceva s-a deschis pentru prima oară?

Otilia: Primul contact a fost cu imprevizibilul. Cu lumea subtilă, cu aspectele mele. S-a trezit memoria celulară — și, odată cu ea, harul. A fost o surpriză incredibilă, pentru că s-a manifestat prin mișcarea mâinilor, necontrolat, dar având un sens. Ca și cum ceva venea din cine știe ce vieți de suferință, ieșind la suprafață ca să fie eliberat, și ca să integrez și mai mult aspectele mele — cele care mă susțin în deschiderea drumului meu ca vindecător.

Mell: Cum s-a simțit, în trup, acea manifestare?

Otilia: Prin eliberarea mâinilor, lucrând prin câmpul meu. Și printr-un plâns continuu, despre care nu știam de unde vine, nici cât va dura. A fost un „wow” pentru mine — o experiență de neuitat. Aceeași experiență pe care o au, mai târziu, și unii dintre clienții mei în terapie: li se activează, la rândul lor, propriile daruri.

Mell: Ce a produs în viața ta, ca om, momentul acela?

Otilia: Am simțit-o ca pe o descătușare, o eliberare. O conectare cu sinele meu, cu sursa mea interioară. E ca o călătorie în interiorul tău, care te face să fii din ce în ce mai conștient — de ceea ce ești și de ceea ce te înconjoară. Te ajută să te conectezi cu mediul, să simți lucrurile, să le vezi mereu din altă perspectivă.

Mell: La ce vârstă ți-ai dat seama de darul pe care îl purtai?

Otilia: În jur de patruzeci de ani s-a manifestat pe deplin. Dar primele semne au venit pe la treizeci și trei. Atunci am început să citesc — am dat peste cartea „Conversații cu Dumnezeu”, și aceea a fost baza. Pe atunci nu era cunoscută, nimeni nu știe de ea. Și pur și simplu citind-o — pentru că una e să citești mental, și cu totul altceva e să transpui prin tine ceea ce citești — am început să-mi înțeleg propriul trecut prin prisma acelor informații. Starea mea interioară s-a schimbat cu o sută optzeci de grade. Nu mai eram cea tristă și neînțeleasă. Găsisem explicații. Și, deși aveam toate explicațiile în trecut, nu mai trăiam în trecut — trăiam în prezent, acționam în prezent.

Mell: Cum ai întâlnit maestrul care ți-a deschis calea?

Otilia: Am cunoscut-o mai întâi pe sora lui. Ea a insistat — văzând la mine această deschidere, felul în care înțelegeam și explicam lucrurile — fără să-mi spună măcar cine e fratele ei. Au venit la București insistând să-l cunosc. Și când am văzut ce face, am rămas uimită. Din momentul acela i-am fost asistentă. Iar apoi am intrat pe drumul meu. La început, intensitatea energiei era mai slabă. În timp, exersând, lucrând cu oamenii, în funcție de blocajele fiecăruia, am început să las informația să curgă prin mine — nu conștient. Lucrurile nu se întâmplă pentru că vreau eu. Eu n-am de unde să știu, la nivel profund, ce trebuie să primească persoana. Totul se întâmplă la un nivel subtil, neînțeles și neștiut nici de mine, nici de client. Lucrurile pur și simplu se întâmplă.

Mell: Deci nu tu faci vindecarea?

Otilia: Nu noi facem. Prin noi se face. Suntem canale purtătoare de informație, de energie, de vibrații, de frecvențe. Creăm un spațiu sacru în care coboară frecvențele de lumină, și ele lucrează prin noi. În momentul în care se creează spațiul sacru, nu coboară decât entitățile de lumină. Și nici ele nu intervin vreodată în liberul arbitru al persoanei sau al sinelui ei mai înalt. Fiecare primește întotdeauna atât cât poate integra. Iar deciziile le ia sinele lui mai înalt, cel care a hotărât că nu mai are nevoie de anumite experiențe — și atunci acelea sunt eliberate din corp.

Mell: Cum le explici oamenilor rolul tău, dacă nu tu ești cea care vindecă?

Otilia: Le spun că eu nu le rezolv problemele. Ei și le rezolvă. E ca și cum te duci să faci un duș ca să te cureți. Vindecătorul asigură doar mediul — apa. Tu intri în ea cu tot ce ești, și te speli. Nu te duci în bucătărie să faci cartofi și apoi te întrebi de ce nu te-ai spălat. Trebuie să intri în mediul potrivit. E important să știi că ai venit acolo pentru tine — nu ca eu să te salvez. Nimeni nu vine să te salveze. Cei care aleg să vină, de fapt, aleg să se salveze singuri. Eu doar susțin spațiul.

Mell: Vorbește-mi despre umbră. Cum lucrezi cu ea?

Otilia: Fiecare are o parte întunecată, și nimeni nu știe ce demon hrănește înăuntru. Este o umbră cu conștiință. Cu cât crește, cu atât preia mai mult din corpul fizic. La terapie, eu spun că scot umbra pe bucățele — îi slăbesc intensitatea, așa cum, dacă vrei să scoți o rădăcină, dai mai întâi la o parte pământul de deasupra, ca s-o poți scoate mai ușor. Sau ca într-un morman de greutăți: ca să ridici ce e mai greu, cureți mai întâi ce e ușor, și atunci greutatea slăbește. Pe măsură ce eliberezi suferința, obții mai multă claritate, și accesezi darurile — poate daruri pe care le-ai câștigat în alte vieți.

Mell: Și cei care nu fac această muncă, ce se întâmplă cu ei acum, când vin pe pământ frecvențe tot mai înalte?

Otilia: Cine intră în contact cu frecvențele înalte fără să fie conștient, în loc să-și vindece un tipar, riscă să-l amplifice. Frecvența vine să vindece ceva, dar dacă tu nu conștientizezi și începi să rulezi pe el, îl faci să crească. Și atunci umbra începe să preia controlul, să se manifeste prin om. Aceasta e diferența dintre cel care lucrează cu sine și cel care nu. Cine nu lucrează cu el rămâne pe pilot automat — iar pilotul acela ajunge să fie înlocuit de umbră.

Mell: Ce înseamnă, până la urmă, această integrare a luminii?

Otilia: În momentul în care eliberezi, de fapt integrezi. Integrezi ființa de lumină care ești. Și începi să trăiești ca ființă de lumină pe acest pământ. E ca și cum te-aș întreba cine ești, iar tu te-ai identifica doar cu numele tău. Dar tu ești mai mult decât un nume, decât o titulatură. Ești ființă de lumină — doar că încă nu știi. În clipa în care începi să afli și să simți asta, vezi viața cu cu totul alți ochi și începi să te bucuri de ea, pentru că o privești ca pe o experiență. Eu sunt în acceptare. Nu mai spun „asta îmi place, asta nu îmi place”. Mă simt bine oriunde, pentru că nu mă mai identific cu lucrurile din jur.

Mell: Dacă ai putea vorbi cu Otilia de la treizeci și trei de ani, ce i-ai spune?

Otilia: Nu știu ce sfat i-aș da, pentru că toată experiența ei de până atunci a fost tocmai ca ea să ajungă aici. Nu am ce să corectez. Mă bucur pentru acest proces — ăsta a fost procesul. I-aș spune, poate, un singur lucru: că viața merită trăită. Că fiecare viață merită trăită. Și că alegerile pe care le facem în fiecare moment contează enorm. Să fii atât de conectat cu tine încât să simți, la nivel profund, alegerea pe care o faci. Să fii conștient.

Firul care leagă

De trei ediții însoțim drumul Otiliei Deak, și de fiecare dată o altă față a aceleiași lumini iese la suprafață. Am cunoscut-o mai întâi ca terapeut, apoi ca ființă în plină transformare, iar acum, în această a treia întâlnire, ca martoră a propriei treziri — a acelui prim contact din care a pornit totul.