Dincolo de tăcere și izbucnire

Prin povești reale, observații clinice și instrumente aplicabile, autoarea ne invită să privim furia nu ca pe un dușman, ci ca pe un ghid către adevăr, integritate și eliberare emoțională. Nu toți suntem gata să spunem „sunt furios”, dar toți avem în noi strigăte vechi care cer, în taină: „Ascultă-mă. Simte-mă. Rămâi cu mine.” Această practică de conștientizare este o lucrare de vindecare în sine.
Un text care poate arde, dar și curăța.

Poate tulbura, dar și întregi.

Miturile fuRiei

Înainte să putem vorbi despre transformarea furiei, e important să ne uităm cu onestitate la bagajul cu care venim — acele convingeri învățate devreme, preluate din familie, școală sau cultură, care s-au strecurat adânc în felul în care ne raportăm la furie și ne-au învățat, fără să ne dăm seama, să o ascundem, să o negăm sau să ne rușinăm de ea — iar uneori, tocmai aceste mituri ne țin departe de vindecarea profundă pe care o căutăm.

1. Copiii buni nu se înfurie Am fost învățați să ne ferim de furie. Să zicem că nu e bine să fim furioși. Să ne blamăm când furia își ițește capul și ne exprimăm… de multe ori luându-ne pe sus.
De ce? Când eram copii și ne înfuriam (ceea ce se întâmplă în mod natural… gândește-te câte lucruri nu știi, nu înțelegi, nu le poți controla, sunt grele pentru tine, ca și copil… de unde vine și frustrarea și furia), probabil că cei mai mulți dintre noi am auzit: “Nu ai de ce să fii furios! Ești doar un copil” “Nu e frumos să țipi!” “Copiii cuminți nu se comportă așa” “Fetele nu trebuie să țipe, nu așa se comportă o domnișoară”

Furia era văzută de către părinții noștri ca o manifestare negativă, drept urmare era interzisă. Și dincolo de normele societății în care nu trebuia să fim văzuți cu cel mai nepotrivit comportament al nostru, pentru că “ce va spune lumea”…

în fapt, alor noștri le era greu să stea cu emoțiile noastre. Cine avea timp să dea spațiu copilului ca să își plângă durerile, să își strige furia, să își simtă tristețea? Important era să fim cuminți, adică să ocupăm cât mai puțin spațiu în universul preocupat de supraviețuire al adulților. Nu e o blamare a ceea ce au făcut sau ce nu au făcut părinții noștri. Ci sunt faptele pe care le-am trăit, fiecare dintre noi în poveștile noastre de viață, care au avut ca efect pe termen lung deconectarea de emoțiile și simțirea noastră. Cât și dificultatea de a ne numi emoțiile și de a le gestiona.

3. O persoană spirituală nu se înfurie

Există o credință printre persoanele care sunt îndreptate către spiritualitate și anume că iluminarea înseamnă că nu mai simțim emoții “negative”, suntem calmi, zen tot timpul și tratăm pe oricine cu iertare, iubire și compasiune.
Adevărul este că furia este o emoție naturală care vine la pachet cu umanitatea noastră, la fel ca și nevoile noastre primare de apă și hrană. Să spui că nu vrei să mai simți furie este ca și cum ai spune că nu mai vrei să îți fie foame sau sete. Suprimarea spirituală a furiei este doar o formă de negare… a unei părți din noi.
Gabor Maté, medic și autor renumit în domeniul traumei, spune: „Furia, în forma ei sănătoasă, este îngerul păzitor al limitelor noastre.”

A ignora acest înger înseamnă a ne abandona propriile nevoi. Iar când o facem ani la rând, apar simptomele: oboseală cronică, dureri inexplicabile, depresie, anxietate. Corpul ține minte furia neexprimată. O închide în mușchi, în celule, în boli autoimune.

Comunicarea NonViolentă

În Comunicarea Nonviolentă, furia este un ecran, este manifestarea de suprafață a nevoilor noastre neîmplinite. Odată ce le identificăm, ne conectăm cu ele și simțim cum este să fie neîmplinite (poate de ani de zile), ajungem să simțim alte emoții. Durere, neputință, tristețe, deznădejde. Unele mai greu de dus de către noi decât izbucnirea oarbă a furiei.
Îmi amintesc de A., o femeie cu care lucram pe faptul că se simte furioasă tot timpul la locul de muncă, pe șefa ei. De fiecare dată când ne vedeam, începea cu: “Nu e corect! E o proastă, o idioată! Îmi cere mie lucruri, dar ea nu este în stare să le facă! Mă exploatează și se folosește de mine!” Acest dialog cu șefa din mintea ei era de neoprit. Când am început să lucrăm cu furia, după ce și-a dat voie să simtă furia trezită în ea de comportamentul șefei, am început să ne uităm la nevoile importante pentru ea în acea situație.

Conectarea cu nevoile este ca un proces magic, pentru că ne duce cu ușurință în esența noastră, dincolo de poveștile pe care ni le spunem.

A ajuns la nevoia de atenție și a fi văzută de către mama ei. Acestea nu erau doar nevoi ale femeii de aproape 50 de ani care era în fața mea.

Erau ale ei încă de când avea 7-8 ani și nu a primit de la mama ei ceea ce tânjea. Ci mama o critica constant și o certa, în încercarea de a avea o fetiță cuminte, cu hainele curate și care ia numai note bune la școală.
Aceste nevoi ale copilei interioare, strigau tare în femeia cu care eu lucram. Erau pe minus de atât de mult timp, încât își făceau simțită prezența prin intermediul izbucnirii necontrolate a furiei.
Da, azi proiecta pe șefa ei ceea ce o rănise în comportamentul mamei ei. Iar vechile nevoi (atenție, iubire, a fi văzută) s-au arătat din nou. Când s-a conectat cu lipsa acestora și importanța lor pentru ea, furia s-a transformat în durere și suferință profunde. Odată identificate aceste nevoi, am stat cu ea, cu durerea ei și a copilei sale interioare. Pentru că le-a simțit, apoi a putut face ceva pentru împlinirea acelor nevoi. Dacă rămânea doar în furie, alimentată mental prin schimbul imaginar de dialog cu șefa ei și acționarea din această furie, nu ar fi avut șansa de a ajunge la acele profunzimi nebănuite.

Arătate de nevoile sale.

În spatele furiei este mereu un “trebuie”

De multe ori, furia apare în urma unor gânduri de tip „trebuia să…”. „Trebuia să mă respecte.” „Trebuia să mă asculte.” „Trebuia să mă susțină.” Când ceilalți nu se comportă cum ne-am imaginat, furia se aprinde. Nu pentru că e greșit să avem așteptări, ci pentru că în spatele acestor gânduri există nevoi umane profunde – de înțelegere, de sprijin, de siguranță, de valorizare.
Când nu ne dăm seama de aceste nevoi, izbucnim orb din furie, afectând relațiile noastre. Ce facem, de obicei, cu această emoție intensă?
Avem trei alegeri:

1. Reprimare sau negare → O înghițim. Pretindem că nu simțim nimic, că nu ne deranjează nimic. Punem un zâmbet pe chip, în timp ce gândim “nu trebuie să mă înfurii”. Iar în interior, ceva mocnește ușor ușor. Și nu se stinge în timp. Se transformă în tensiune, în oboseală cronică, în autosabotare sau boală.

2. Izbucnire → O aruncăm în afară. Țipăm, înjurăm, rănim, amenințăm. Trântim uși. Pe moment, ne descărcăm, dar rămâne vinovăția, regretul și, adesea, distanțarea în relație. Probabil că multora dintre noi ne sunt cunoscute aceste două variante, care au și intrat pe pilot automat în comportamentele noastre. Însă te invit să te întrebi: Cu ce preț? Asupra ta, a relației cu tine, a stării tale interioare. Asupra relațiilor tale dragi. Cu partenerul de viață, cu copiii, cu oamenii apropiați.

3. Transformare → Alegem să o ascultăm. Să înțelegem ce vrea să ne spună. Să o exprimăm, dar nu ca o armă, ci ca o punte către noi înșine și către celălalt. Această a treia cale e calea vindecătoare. Ne ajută să păstrăm contactul cu sinele, să ne protejăm limitele, dar și să rămânem conectați cu ceilalți

Cum transformăm furia?

Primul pas este conștientizarea. Nu putem transforma ceea ce nu recunoaștem că există. Așadar, îți propun un exercițiu simplu – un mic „kit de prim ajutor în caz de furie”.

Exercițiu de transformare a furiei

Pasul 1. Ia distanță. Dă-ți voie să ieși din situația care te-a stârnit. Dacă e posibil, ia o pauză. Nu pentru a evita, ci pentru a-ți crea spațiu interior. Pasul 2. Respiră conștient. Inspiră adânc pe nas, până în abdomen. Expiră lung pe gură, cu sunet (AAA, OOO sau orice simți). Repetă de câteva ori, minim 10. Adăugarea unui sunet (AAAA, OOOO) pe expir ajută să prelungești expirația, ceea ce duce la relaxarea sistemului nervos și la revenirea din starea de stres sau pericol, care s-a activat în tine deodată cu furia. Această respirație: calmează sistemul nervos, ajută la claritate mentală, îți închide gura (la propriu) și previne cuvintele pe care le-ai putea regreta, ajută la descompunerea adrenalinei, altor hormoni de stres și la relaxarea creierului.
Pasul 3. Reflectează cu blândețe față de tine și celălalt. Poate că ai mai încercat să respiri ca să te calmezi când simți furie. Și a mers. Până data viitoare, când, același stimul a trezit monstrul furiei.

Practică de conștientizare

Acum îți propun și o continuare, care să te ajute să conștientizezi ce voia furia ta să îți arate. Aceasta te va ajuta pe termen lung. În primul rând, îți vei observa tiparele. Ce te înfurie în mod repetat? Și apoi, îți vei identifica nevoile. Și te vei putea ocupa de ele.

Răspunde în mintea ta (sau pe hârtie) la aceste întrebări: Ce anume a declanșat furia? Ce am observat, concret? Ce a făcut sau a spus cealaltă persoană și a stârnit în mine furie? Ce gânduri și judecăți am avut despre această situație? Ce gânduri de tip „trebuie” apar în mintea mea? Ce îmi spun că trebuia să facă cealaltă persoană? Ce nevoi importante ale mele sunt neîmplinite în această situație? Cum mă simt acum, când îmi recunosc nevoile? Cum aș putea să mă ocup de împlinirea acestor nevoi?
Este multă forță în furia exprimată sănătos. Ne ajută să spunem NU, pentru a ne proteja granițele și ceea ce este important pentru noi. Ne ajută să ne identificăm nevoile și să începem, în sfârșit, să ne ocupăm de ele.