Capitolul I. Durerea moștenită din neam

Durerea trăită în corp în urma experiențelor strămoșilor.

Durerea morală, durerea fizică, durerea emoțională sunt lucruri pe care le resimțim uneori în viață atunci când mai avem de vindecat sau de eliberat ceva. De multe ori, nu este vorba de o suferință prezentă, din circumstanțe fizice actuale, ci de o durere moștenită. În fiecare familie există o durere moștenită din moși-strămoși. O durere care se transmite din generație în generație până când un membru al familiei decide să închidă ciclul acestei suferințe.

Fie că este vorba de trădare, de violență, de abandon, de stigmatizare, noi purtăm acele emoții încă nevindecate ale neamului nostru. Nu știm de ce unele circumstanțe par să fie copii fidele ale celor trăite de strămoși. Deși facem tot ce ne stă în putere să schimbăm tiparele, atragem același tip de circumstanțe și de oameni.
Deoarece din câmpul transgenerațional nu s-a eliberat acea emoție, acea durere. Suferința trece prin inimă, corp și minte, o poți simți ca și cum cineva te-ar fi înjunghiat. O durere pe care ai nevoie să o simți, să o lași să fie prezentă, să treci prin ea.

Durerile se simt cel mai des în piept și în centrul plexului solar. Mai putem simți ceață mentală, apăsare pe umeri, dureri lombare. Bineînțeles, în orice zona a corpului putem simți durere, dar mai des în zonele menționate mai sus.

Să ne imaginăm că membrii unei familii sunt legați cu o sfoară, iar această sfoară este tensionată. Toate tensiunile le resimțim în viața prezentă, chiar dacă unii membri ai familiei au murit. Tensiunile nu dispar. Ele stau într-un câmp morfogenetic. Poate ești un canal al acelui câmp transgenerațional care, în sfârșit, se eliberează.

Bert Hellinger

Este autorul cărții Constelații familiale, vorbește despre aceste lucruri în cartea sa. Bert Hellinger (1925–2019) a fost un psihoterapeut german, cunoscut pentru dezvoltarea metodei constelațiilor familiale. Înainte de a se dedica psihoterapiei, a lucrat ca misionar catolic în Africa de Sud. Ulterior, a studiat și a integrat în practica sa elemente din psihanaliză, terapia de familie și alte abordări psihoterapeutice. Metoda sa pornește de la ideea că anumite dificultăți emoționale și relaționale pot fi legate de dinamici familiale și de experiențe ale generațiilor anterioare. În această perspectivă, înțelegerea locului fiecărui membru în familie și a relațiilor dintre generații poate contribui la o mai bună înțelegere a suferinței individuale.
Care a fost parcursul lui Hellinger profesional pentru a înțelege de unde provin toate aceste înțelegeri și scrieri de după?

Activitatea cu triburile Zulu: a trăit și a lucrat în mijlocul comunităților de zuluși, învățându-le limba și obiceiurile. Acolo a activat ca preot paroh, profesor și director al unui colegiu important (St. Francis College în Mariannhill).

Influența asupra operei sale: Observând îndeaproape cultura Zulu, Hellinger a fost profund impresionat de respectul deosebit pe care aceștia îl aveau pentru strămoși, de ritualurile lor de reconciliere și de modul în care structura familială influența comportamentul individului.

Renunțarea la preoție: În anii 1960, s-a întors în Germania, iar în cele din urmă a părăsit ordinul religios și preoția pentru a se dedica în totalitate psihoterapiei și dinamicii de grup.

Nu-i de mirare că unele informații ies la suprafață încetul cu încetul. Și noi avem nevoie să fim pregătiți ca să rezistăm acestor dureri. Avem nevoie să devenim maturi emoțional, să înțelegem lucrurile dintr-o altă perspectivă, să nu mai fim în postura de victimă, ca să transcendem durerea neamului.
Și chiar dacă ne tăvălim pe covor de durere chiar și câteva săptămâni, avem nevoie de curaj să ne lăsăm în emoție, să o simțim. Avem nevoie sa nu să fugim de ea, să nu încercăm să ne apucăm de altă activitate, de alt proiect, fie prin casă, fie la nivel profesional.
Să ne lăsăm timp și spațiu pentru ca durerea să fie. Să o simțim. Să înțelegem durerea strămoșească. Așa ni se pot revela anumite aspecte pe care nu le-am înțeles din neam.
În viața fiecăruia va exista un moment ca acesta.
Ce spune Hellinger, mai exact:
Fiecare familie are o conștiință comună (un câmp energetic sau spiritual) care cere ca toți membrii să fie incluși și respectați. Transmiterea traumei devine evidentă mai ales atunci când în trecutul familiei au existat:

• Membri uitați, izgoniți sau excluși (ex: copii avortați/decedați devreme, parteneri anteriori, persoane considerate „oaia neagră” a familiei).
• Secrete mari (crimă, abuz, faliment ascuns).
• Drame nerezolvate (evenimente tragice din războaie, decese premature).

Dacă cineva a fost exclus sau o traumă a fost trecută sub tăcere, sistemul familial tinde să corecteze acest dezechilibru. Cum face asta? Forțează o generație ulterioară să preia trauma pentru ca cel exclus sau evenimentul uitat să fie în sfârșit recunoscut.

Capitolul II. Grădina noastră psihologică și rănile strămoșești

Noi ne naștem atât cu calități, cât și cu defecte. Cele două pot fi în egală măsură moștenite. Alte aspecte se dezvoltă în timp, odată cu creșterea și dezvoltarea noastră.

Din grădina noastră psihologică, și mă refer la ceea ce am moștenit, poate că ne lipsesc anumite calități sau valori tocmai pentru că acolo este o rană. O rană strămoșească care s-a transformat în suferință adusă neamului de-a lungul a mai multe generații.
Poate că este vorba de copacul atașamentului, al siguranței, al protecției, al apartenenței, care lipsește din această grădină.
Și viața, așa cum este ea, ne aduce într-un fel comic în cale circumstanțe care să adâncească rana în loc să o vindece.
Oameni, relații și situații care să ne răcească, să nu ne ofere siguranță și protecție, până când, într-un moment, ne prindem că atragem același și același lucru.
Și începem cu adevărat vindecarea noastră și apoi a neamului.

Capitolul III. Serghei Lazarev și încheierea ciclului suferinței

Serghei Lazarev este un autor și cercetător rus, cunoscut pentru seria de cărți Diagnosticarea karmei și pentru lucrările sale despre relația dintre emoții, convingeri, experiențele de viață și suferința umană. În scrierile sale, el propune o perspectivă spirituală asupra modului în care atitudinile interioare, atașamentele și experiențele familiale pot influența parcursul unei persoane. În viziunea sa, transformarea interioară, renunțarea la resentimente și înțelegerea suferinței pot contribui la întreruperea unor tipare care se repetă în familie.

Zilele trecute, la cabinet, a venit o bătrânică la terapie. Fac cu ea de ceva timp ședințe de psihoterapie. Articolul prezent poartă semnătura ei. M-a inspirat sa scriu aceste randuri. Și mi se pare fantastic cum lucrurile se leagă.
Am ajuns să vorbim despre durerea moștenită din neam. Durerea pe care cu greu o putem identifica în planul fizic. Căci este ca și cum vorbim de ceva greu de atins, greu de înțeles, greu de pus în cuvinte.
Durerea pe care o resimte, singurătatea, furia reprimată în fel și chip de-a lungul vieții sunt acum consecințele unor decizii nu doar ale ei, ci și ale neamului strămoșesc.
Îmi povestea că furia reprimată a fost mereu prezentă în neam. S-a transmis din generație în generație.
În cazul de față, furia se manifestă uneori ca o formă de tortură pentru ceilalți dragi din jur. Adică, mai exact, prin comportamente de pedepsire prin „silent treatment”, limbaj violent (jignirea și devalorizarea celuilalt). Cu greu se abținea să nu arunce cu pietre în cea mai dragă persoană. Deși, conștient vorbind, știa clar ce i se întâmplă, nu se putea abține în unele momente. Furia, în cazul de față, provine din două direcții. Este una moștenită și una prezentă, creată în urma situațiilor de viață.
Și în familia de bază au existat membri la fel. Până și bunicii au fost la fel. Furioși. O furie pe care cu greu o justificau și ei.

Capitolul IV. Arborele genealogic și cele șapte generații

Bătrânica îmi mai povestea și altceva. Că a făcut arborele genealogic și a ajuns până în anul 1908, când a descoperit că în familie s-a născut o persoană declarată sfântă, și anume Sfânta Evloghia.
Se spune că atunci când o familie are pe cineva preot, sfânt declarat sau persoane care se retrag în călugărie, se eliberează șapte generații de suferință. Și astfel, a apărut întrebarea în terapie: dacă este vorba despre șapte generații în trecut sau în viitor? Și ce anume are nevoie să facă pacienta acum?

Rămâne de văzut în cazul pacientei ce o sa urmeze! Căci, ea nu are copii. Însă, poarta cu sine suferinta din neam, cumulata cu suferinta din circumstanțele prezente.
Lazarev explică faptul că atunci când o linie genealogică (un neam) nu mai poate avea copii, se oprește transmiterea karmei negative (a păcatelor și a atașamentelor) către generațiile viitoare, deoarece sufletele copiilor refuză să mai vină într-un mediu profund poluat spiritual.
Însă, cum se produce adevărata eliberare: Un urmaș din generațiile actuale poate „curăța” trecutul și viitorul doar dacă el însuși trece printr-o transformare interioară profundă, acceptând voința divină fără supărare, agresivitate sau atașamente lumești.
În consecință, o persoana din neam care a fost declarată Sfântă, nu eliberează neaparat suferința persoanei din prezent. Suferința nu se oprește de la sine; ea se concentrează pe deplin asupra individului rămas, ca o ultimă șansă de purificare a propriului suflet.

Capitolul V. Închiderea cercului suferinței și eliberarea neamului

La bătrânețe, toate aceste lucruri par a fi greu de suportat. Parcă este o factură pe care o plătim și pentru greșelile strămoșilor noștri.
Ne putem simți nedreptățiți în fața lui Dumnezeu. Însă, dacă privim lucrurile de mai sus, avem o altă perspectivă.
Noi suntem cei curajoși care au închis cercul suferinței. Suntem puternici pentru că am rezistat tuturor plăților și transformărilor care au venit. Și atat noi, cat si neamul nostru este acum liber să-și ocupe un alt loc în evoluția umană.

Suntem eroii propriei existente și propriului neam pentru că am avut motivația, în primul rând, să ne învingem suferința și să înțelegem circumstanțele pe care le-am atras și, în al doilea rând, să înțelegem și să eliberăm suferința neamului nostru și toate cele întâmplate.

O astfel de perspectivă i-a dat persoanei mai mult curaj și motivație, mai multă înțelegere și blândețe față de suferința prin care trece și acum, la bătrânețe.

Și atunci, rămâne deschisă întrebarea pentru dragul cititor:

Ce durere strămoșească are nevoie sa se elibereze? Ce rană se ascunde în spatele acestei dureri?