E o zi în care inima are volumul dat la maximum și ochelarii, ușor aburiți.
Simți mult. Vezi cam pe ghicite. Iar dacă cele două ți se par cam contradictorii — ai dreptate. E o zi pentru Eu sunt.
Luna s-a retras în cuib, în semnul casei și al simțirii adânci, și cheamă în tine tot ce e tandru, ocrotitor, legat de ai tăi și de trecut. E o zi cu inima la suprafață. Un dor cald de aproape, de îmbrățișare, de oameni care înseamnă acasă. Nu e nimic de îndreptat aici — e frumos să simți mult.
Dar sus, Venus, planeta inimii, face azi două lucruri deodată, ca un om care-ți spune „te iubesc enorm” și „nu sunt sigur cine ești” în aceeași propoziție. Pe de o parte, atinge adâncul — și dorința devine intensă, profundă, aproape gravă; ții la cineva cu o forță care te surprinde. Pe de altă parte, atinge ceața — și tocmai când simți cel mai tare, vezi cel mai neclar. Idealizezi. Confunzi dorul cu certitudinea. Pui pe chipul cuiva o poveste care poate e a ta, nu a lui.
Cerința zilei
Iată de ce ziua cere o blândețe aparte cu propriile concluzii: nu tot ce simți intens azi e și adevărat pe măsură. Sentimentul e real — de asta nici vorbă. Dar interpretarea lui, povestea pe care mintea o brodează în jurul lui, e azi cam ca o fotografie făcută cu mâna tremurândă: plină de emoție, dar cam neclară la contururi. Cine ia hotărâri mari azi, pe val de simțire, riscă să decidă despre o realitate pe care de-abia o zărește prin ceață. Cine își îngăduie să simtă adânc, fără să se grăbească să conchidă — cine spune „simt asta puternic, și aleg să nu știu încă ce înseamnă” — acela lasă apa tulbure să se așeze singură, și mâine va vedea fundul ei mult mai limpede decât azi.
Și mai e un fir, mai adânc: ne apropiem de un prag. Peste două zile, o eclipsă. Ceea ce iese la suprafață acum, în intensitatea asta cețoasă, e adesea exact ce vine să se limpezească la trecere. Nu-l alunga, dar nici nu te repezi să-l rezolvi. Doar ia notă. Ce se agită azi are un rost — se pregătește să fie văzut.
Nu trage azi concluzii mari din ceață. Simte tot ce ai de simțit — adânc, fără rușine. Dar lasă înțelesul pe mâine. Apa tulbure nu se limpezește hotărând, ci așteptând.
