E o dimineață de luni în care nu te mai simți mic. Ceva în tine s-a ridicat peste noapte, sigur pe sine, treaz, gata de drum — și pentru prima dată de multă vreme nu mai cauți încuviințare înainte de a porni. Nu te mai întrebi dacă ai voie, dacă e momentul, dacă ești îndreptățit.
Pur și simplu știi: pot, și încep. E o zi de foc. Și focul, azi, nu mai cere voie.
Sus, în semnul inimii, Soarele arde deplin — și își întinde o rază caldă, prietenă, spre Luna proaspăt intrată în semnul pornirii, al curajului, al lui „eu, întâiul” – Berbecul. Cele două focuri nu se ceartă azi; se recunosc. Se aprind unul pe altul. Și din întâlnirea lor curge în tine o încredere pe care n-o mai simțeai de mult: nu trufia care se umflă, ci siguranța liniștită a omului care, în sfârșit, nu se mai îndoiește de sine la fiecare pas. Poți spune azi ce ai de spus fără să repeți de zece ori în minte întâi. Poți face fără să ceri, mai întâi, aprobarea tuturor.
Câtă odihnă e în asta. După atâtea zile de întoarcere spre adânc, de ape, de întrebări — azi, foc curat.
Dar focul are o singură lege pe care ziua ți-o șoptește, blând, ca să nu se prefacă în pârjol: nu tot ce arde e drept să fie ars. Puterea de azi e mare, și tocmai de aceea cere o clipă de ochi treaz. Ce ți se pare urgent chiar e important — ori e doar căldura clipei, care mâine se răcește? Iar aici e taina zilei: curajul adevărat nu e să pornești orbește la fiecare imbold, nici să te ții mereu în frâu de teamă. E să lași focul să ardă deplin — dar spre ce e cu adevărat al tău, nu spre orice scânteie trecătoare. Cine se teme de propriul foc rămâne mic, cerând veșnic voie. Cine îl lasă să ardă fără ochi ristoăpește totul într-o zi. Dar cine arde treaz — deplin și țintit deodată — acela pornește ceva ce va ține.
Frecvența zilei e 3 — glasul. Iar azi glasul tău are, în sfârșit, greutate fără să se sforțeze. Spune scurt. Spune drept. Spune ce e adevărat. Nu striga, nu te scuza — rostește, pur și simplu, cu focul liniștit al celui care nu mai are nevoie de voie ca să fie el însuși.
Nu-ți mai cere azi voie ca să pornești. Dar aprinde-te spre ce e al tău, nu spre orice ardere. Focul treaz și deplin, deodată, deschide drumuri care rămân.
