Steiner descria Cina cea de Taină ca pe momentul în care Logos-ul — inteligența vie a lumii — s-a întrupat deplin în materie pentru prima și singura dată în istoria pământului. Nu în sensul teologic convențional, ci în sensul că pâinea și vinul — substanțe ale Pământului — au fost ridicate la frecvența Logos-ului prin conștiința care le-a binecuvântat. Și că această ridicare a lăsat o urmă în substanța materiei însăși — o deschidere prin care, de atunci, conștiința umană poate accesa direct Logos-ul prin acte de comuniune autentică.
Eul Superior, în procesul său de evoluție prin cele șapte zile ale arcului inițiatic, atinge astăzi momentul culminant al comuniunii — punctul în care nu mai este singur în procesul său. Se recunoaște ca parte a unui corp mai mare, a unei mese mai largi. Și în această recunoaștere — tocmai în ea — rezidă puterea care va face posibilă trecerea prin mâine.
Totul este dual. Totul are doi poli. Totul are perechea sa de opuse. Asemănătorul și neasemănătorul sunt același lucru. Extremele se întâlnesc. Al patrulea principiu hermetic — Polaritatea — este cel mai prezent la masa Cinei celei de Taină.
Iubire și trădare — la aceeași masă. Pâine și corp — în același gest. Viață și moarte — în același moment. Nu ca contradicție de rezolvat, ci ca tensiune creatoare de integrat. Hermetismul nu cere să alegi un pol. Cere să înțelegi că cei doi poli sunt expresii ale aceleiași substanțe vibrând la frecvențe diferite. Iuda și Ioan stau la aceeași masă nu pentru că unul e bun și celălalt e rău — ci pentru că ambii sunt necesari pentru ca tabloul să fie complet.
Aplicat zilei de azi: ceea ce simți că sunt contrare în tine — dăruirea și reținerea, iubirea și teama, prezența și dorința de a fugi — nu sunt dușmani. Sunt poli ai aceleiași realități interioare. Masa de azi îi invită pe toți. Singurul lucru care contează este că stai la ea.