Sunt zile în care nu ai nimic de făcut — și tocmai asta e greu de îngăduit.
După o vreme de cântărire, de întoarcere spre tine, de întrebări care cereau răspuns, azi ceva se domolește. Cerul își descrețește fruntea. Și te prinde, poate, o stare ciudată: liniște, dar cu neliniște în ea. Ceva în tine caută încă de lucru, o problemă de rezolvat, un pas de făcut — și nu găsește. Fiindcă ziua nu cere pas. Cere răgaz.
E ajunul a ceva. Dar azi încă nu e ziua aceea.
Luna a urcat pe muntele Capricornului și acolo, o vreme lungă, nu mai atinge nimic — merge „în gol”, cum spun cei vechi, fără să lege niciun fir nou, până seara târziu când va trece în semnul zilei de mâine. E un răstimp în care lucrurile nu se leagă, oricât ai împinge — și tocmai de aceea, un răstimp în care ești, în sfârșit, lăsat să nu împingi. Nu e o zi ratată. E o pauză pusă în mijlocul muzicii, tăcerea dintre două note, fără de care melodia n-ar exista.
Iar sus, tăcut, Soarele își întinde o rază caldă spre Neptun — planeta cețurilor frumoase, a visului, a frumuseții fără folos. Din întâlnirea lor curge o stare rară: dorul de ceva ce nu se poate atinge cu mâna. Frumusețe care nu servește la nimic. O bucată de muzică, lumina lungă a serii de vară, un gând care se ridică fără scop, ca fumul de tămâie. Nu întreba azi „la ce folosește”. Unele lucruri nu folosesc. Doar înfrumusețează.
Aici e taina zilei,
și ea vindecă o rană veche a omului grăbit: nu tot ce e valoros se face. Unele lucruri se lasă. Cine umple fiecare gol cu o faptă crede că trăiește din plin — și adesea nu face decât să fugă de tăcerea în care s-ar putea, în sfârșit, întâlni cu sine. Cine îngăduie răgazul, cine stă în pauza dintre note fără s-o umple, acela descoperă că golul nu era gol: era locul unde ceea ce a trăit se așază, se rotunjește, se împlinește în tăcere. Frecvența zilei e 9 — numărul care închide cercul. Iar cercul nu se închide adăugând, ci lăsând ce e să ajungă, singur, la capătul lui.
Nu umple azi răgazul. Stai în el ca în pauza dintre două note. Ce ai trăit se împlinește în tăcere — și abia atunci ești gata pentru plinătatea care vine.
