brâncuși, acasă

Constantin Brâncuși s-a născut în 1876 în Hobița, un sat din Gorj, și a murit în 1957 la Paris — după o viață petrecută în căutarea a ceva ce majoritatea sculptorilor nu au îndrăznit să caute: nu forma frumoasă, nu reprezentarea fidelă, nu monumentalitatea impresionantă, ci esența din care forma se naște.

A plecat de acasă pe jos — literalmente. La 18 ani a parcurs drumul de la Craiova la București pe jos, aproape 200 de kilometri, cu o determinare care spune tot despre caracterul omului. La 28 de ani era la Paris, în atelierul lui Rodin — cel mai mare sculptor al epocii. Rodin l-a invitat să rămână ca asistent. Brâncuși a refuzat.

A spus, se pare, că la umbra marilor copaci nu crește nimic.

Muza Adormită — Femininul în Repaus Absolut

Muza Adormită — un cap oval, cu ochii închiși, sprijinit pe o suprafață — este una dintre lucrările care au definit modernismul în sculptură și una dintre cele mai pure reprezentări ale principiului feminin din istoria artei. Nu este o femeie adormită. Este femininul în starea lui cea mai profundă — receptivitatea absolută, deschiderea totală, liniștea în care creația devine posibilă. Ochii închiși nu sugerează absență — sugerează întoarcere spre interior. Forma ovală, aproape de sferă, aproape de ou — conține tot ce este posibil înainte ca posibilul să devină manifest.

Femininul în repaus

Brâncuși a sculptat-o și re-sculptat-o de zeci de ori — în marmură, în bronz, în versiuni ușor diferite — ca și cum nu putea termina de explorat acea stare. Ca și cum în fiecare nouă versiune descoperea un strat în plus al aceluiași mister.

Este, în contextul temei noastre, oglinda perfectă a Sărutului — dacă acela este momentul dizolvării, Muza Adormită este starea care urmează dizolvării. Liniștea de după ce lupta s-a terminat.

Brâncuși nu a vorbit mult despre opera sa. A lăsat puține texte, puține explicații. Era convins că o sculptură care are nevoie de explicații nu și-a atins scopul. Dar a spus, la un moment dat, ceva care rezumă o viață întreagă de căutare: „Simplitatea nu este un scop în artă, dar ajungem la simplitate în ciuda noastră, pe măsură ce ne apropiem de sensul real al lucrurilor.” Sensul real al lucrurilor. Nu forma lor exterioară — sensul lor. Și sensul real al polarităților masculine și feminine — pe care Brâncuși le-a explorat în piatră, în bronz, în marmură, de-a lungul a șase decenii — este că ele sunt moduri diferite în care același principiu se privește pe sine. Că sub diferență există identitate. Că sub tensiune există liniște. Nu a spus-o în cuvinte. A sculptat-o. Și piatra a rămas. Și continuă să vorbească.

Constantin Brâncuși (1876–1957) este considerat unul dintre cei mai influenți sculptori ai secolului XX și pionierul sculpturii abstracte moderne. Născut în Hobița, județul Gorj, România, a studiat la Școala de Arte și Meserii din Craiova și la Școala Națională de Arte Frumoase din București, înainte de a se stabili definitiv la Paris în 1904.

Opera sa se află în colecțiile celor mai importante muzee ale lumii — MoMA New York, Centre Pompidou Paris, Philadelphia Museum of Art — dar și în România, la Târgu Jiu, unde ansamblul monumental Calea Eroilor poate fi vizitat și astăzi ca un loc de pelerinaj artistic și spiritual deopotrivă.