Nu trebuie să faci nimic. Nu trebuie să te forțezi să taci. Nici măcar să te relaxezi. Tot ce ești invitat să faci este să rămâi. Să rămâi cu tine, exact așa cum ești, în acel spațiu dintre două gânduri, dintre două emoții, dintre două gesturi. Acolo, în acel spațiu, ești tu – înainte de formă, înainte de poveste.
Această practică nu este despre respirație, nici despre concentrare, ci despre recunoaștere. Recunoașterea faptului că există în tine un spațiu tăcut, mereu prezent, în care totul vine și pleacă, dar tu rămâi.
Așază-te, închide ochii. Nu urmări nimic. Nu respinge nimic. Observă gândurile cum vin, dar nu le însoți. Observă emoțiile cum trec, dar nu le definești. Așteaptă acel moment dintre două gânduri. Nu-l căuta. Lasă-l să vină.
Când îl simți, chiar și pentru o clipă, nu-l umple cu explicații. Doar rămâi acolo. În acea liniște pură care nu are nevoie de cuvinte. Nu întreba ce este. Nu încerca să o prelungești. Doar fii.
Poate vor reveni gânduri. E firesc. Le lași să treacă. Te întorci în spațiu. Nu ești în luptă cu nimic. Nu ești într-un exercițiu. Ești în ființare.
Această meditație nu este pentru minte. Este pentru recunoaștere. Este o întoarcere la esență, la acel Tu care era înainte ca „eu” să apară.
Fă din această practică un ritual tăcut. Dimineața, câteva minute. Seara, o clipă de reamintire. Iar în timpul zilei, când simți că te-ai pierdut în zgomot, amintește-ți: doar fii!





