Home » Revista TotUna » Essentia Momentum – Arta ca portal al transformării conștiinței

Essentia Momentum

TOTUNA #11

Arta ca portal al transformării conștiinței

Perspective asupra vieții omului

Omul modern trăiește o paradoxală tragedie: deținând în sine capacitatea de a crea universuri, alege să își construiască propriile gratii. Se definește prin limitări – “nu sunt suficient de talentat”, “nu sunt creativ”, “arta este pentru artiști”. Și în această definire constantă prin negație, psihicul uman se contractă, se micșorează, se retrage în siguranta îngrozitoare a mediocrității acceptate.

Există ceva aproape sadistic în această dedicare către propria micime. O voluptate ascunsă în a spune “eu nu pot”. Pentru că micul eu, cu toate temerile și limitările sale, oferă ceva pe care vastitatea nu-l poate oferi: controlul iluzoriu. Dacă rămân mic, dacă nu încerc, dacă nu creez – nu voi eșua.Nu voi fi judecat. Nu voi fi văzut.

Pot rămâne în siguranța invizibilității.

Dar prețul acestei siguranțe este viața însăși.

Arta ca instigare la trădarea limitărilor

Ce este, de fapt, arta? Nu vorbim despre pictură sau sculptură, despre muzee și galerii. Vorbim despre acel gest primordial prin care conștiința umană refuză să mai fie prizonieră a realității aparente și îndrăznește să declare: “Poate exista altfel. Pot să creez altfel.”

Arta este primul act de rebeliune împotriva destinului ca fatalitate. Este momentul în care omul încetează să fie subiect pasiv al circumstanțelor și devine autor al propriei realități. Nu reprezentare a lumii – ci re-creare a ei.

Micul om, cu viziunea sa îngustă, nu este o eroare. Este o strategie de supraviețuire evolutivă. Pentru animalul uman care a trebuit să evite prădători, să găsească hrană, să se reproducă – o viziune îngustă, concentrată pe imediat și concret, era utilă. Periculoasă era reveria, visarea, expansiunea conștiinței.

Dar ceea ce a fost cândva supraviețuire a devenit acum închisoare. Omul contemporan nu mai este amenințat de lei și urși. Este amenințat de propriile sale construcții mentale. De credințele limitative moștenite. De sistemele de gândire care îl mențin mic pentru a-l menține controlabil.

Societatea cultivă acest om mic. Îl premiază pentru conformism, îl pedepsește pentru originalitate. Sistemul educațional îi spune copilului să coloreze între linii, să nu iasă din tipar, să reproducă, nu să creeze. Și astfel, încet-încet, creatorul interior se adoarme. Se retrage. Devine o șoaptă uitată în adâncul psihicului.

Redescoperirea creatorului interior

Dar creatorul nu moare niciodată. El așteaptă. În fiecare om există un artist așteptând să fie recunoscut – nu ca profesie, ci ca stare naturală a ființei.

Copilul creează fără efort. Desenează fără să se întrebe dacă este bun. Cântă fără să se preocupe de voce. Dansează fără să se compare. Pentru că, în stadiul său de conștiință necoruptă de condiționate sociale, el este creatorul. Nu se gândește la creație – o trăiește.

Ceea ce numim “artă” nu este un talent rar, rezervat unor aleși.

Omul mic este supus. Supus circumstanțelor, părerilor altora, limitărilor autoimpuse, fricii de a fi văzut. Această supunere este menținută prin uitarea propriei puteri creatoare.

Sistemele de control – fie ele sociale, politice, religioase – prosperă atunci când omul își uită natura creatoare. Pentru că un om care își amintește că este creator nu mai poate fi controlat. El nu mai așteaptă permisiunea să trăiască. Nu mai caută validare externă. Nu mai acceptă limitări arbitrare.

Arta devine astfel instrumentul eliberării psihice. Nu prin mesaj politic sau social – ci prin actul creator în sine. În momentul creației, experimentezi suveranitatea. Ești tu cel care decide. Tu cel care alege. Tu cel care dă formă haosului.

Această experiență, repetată, transformă structura psihicului. Crezi mai puțin în limitări. Ești mai puțin supus fricii. Îți asumi mai mult riscul de a fi văzut, de a fi autentic, de a fi vast.

Să fim clari: nu vorbim despre artă ca hobby sau distracție. Vorbim despre artă ca practică spirituală, ca inginerie interioară.

Atunci când creezi cu conștiință deplină, tu nu doar produci un obiect extern. Tu îți reconstruiești arhitectura interioară. Fiecare act creator este o reprogramare a limitărilor. Fiecare experiență a fluxului creator este o reamintire a stării tale naturale de expansiune.

Psihicul uman funcționează prin modele, prin șabloane repetitive. Frica creează șabloane de evitare. Trauma creează șabloane de protecție. Condiționarea socială creează șabloane de conformism. Și aceste șabloane devin atât de puternice încât par realitate fixă.

Arta sparge șabloanele. În actul creator autentic, intri într-o stare în care vechile modele nu mai funcționează. Nu poți crea din frică – frica paralizează. Nu poți crea din conformism – creația cere originalitate. Nu poți crea din control – creația cere abandon.

Astfel, procesul creator devine decondiționare. Devine revenire la esența ta, la acea conștiință liberă, jucăușă, care exista pre-limitare.

Mell

CoFondator The Meditation Academy

Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior.