Dragul meu, îți mulțumesc pentru întrebare.

Este o întrebare curajoasă și matură, una pe care foarte puțini și-o pun cu adevărat. Pentru că atunci când vorbim despre sexualitate, cea mai mare confuzie a omenirii nu este legată de comportament, ci de sens.

Sexualitatea nu este despre act. Nu este despre dorință. Nu este despre roluri sau identități.

Sexualitatea este prima energie a vieții. Este mișcarea interioară prin care sufletul învață să se simtă pe sine în corp. Este vibrația prin care Femininul și Masculinul din tine încep să danseze împreună, nu ca două polarități, ci ca două curgeri ale aceleiași existențe.

Sexualitatea nu se reduce la fizic, pentru că ea nu începe în corp.

Corpul este doar locul în care această energie devine vizibilă. Adevărata sexualitate este o vibrație subtilă, un flux de creație, o formă de conștiință care spune:

„Eu sunt viu și pot crea, pot simți, pot vibra, pot exista.” Dacă ne-am putea desprinde pentru o clipă de tot ceea ce cultura a pus peste sexualitate, am vedea cât de simplă și cât de sacră este, de fapt.Este energia din spatele inspirației, creativității, curajului, intuiției, regenerării, prezenței, și chiar a stării de bine.

În tradițiile vechi, sexualitatea era numită Shakti, Shekhinah, Sophia în mișcare.Era văzută ca forța care menține universul viu. Nu avea nevoie de un act pentru a exista. Există și respirând. Există și creând o pictură. Există și stând în tăcere. Există și atunci când un om își atinge adevărul interior.

De aceea spun deseori că sexualitatea nu este ceva ce „faci”, ci ceva ce ești.

Când înțelegi sexualitatea ca energie, începi să înțelegi și Femininul Sacru. Femininul nu caută exteriorul, ci sensul. Nu caută consumul, ci cunoașterea. Nu caută validarea, ci adevărul interior.Și aici apare una dintre cele mai mari vindecări: nu este necesar să ai o viață sexuală activă pentru a trăi sexualitatea.

Adevărata sexualitate nu este o experiență, ci o stare de existență. Este felul în care energia vieții curge prin tine.

Felul în care spui „da” sau „nu”. Felul în care primești. Felul în care creezi. Felul în care îți porți corpul. Felul în care respiri. Felul în care simți lumea.

Sexualitatea este limbajul prin care sufletul își atinge propriul corp. Iar atunci când este înțeleasă, devine blândă, clară, liniștitoare. Devine o prezență. Devine un câmp. Devine ceva ce nu trebuie să faci, ci doar să lași să fie.

Femininul Sacru nu cere acțiune, ci ascultare. Nu cere performanță, ci prezență. Nu cere consum, ci întoarcere în sine.

Atunci când înțelegi sexualitatea ca energie, fricile se opresc, confuziile se dizolvă, și rămâne doar un adevăr simplu:Sexualitatea este modul prin care viața te recunoaște ca fiind viu. Restul este interpretare culturală.

Dacă înveți să asculți această energie fără rușine, fără presiune și fără grabă, vei descoperi în ea una dintre cele mai frumoase forma ale Femininului interior: puterea de a fi în viață fără să îți negi esența.

Cu blândețe,

Mell

Non-atașamentul nu este o formă de răceală emoțională, ci o stare de libertate interioară. A practica non-atașamentul înseamnă a iubi profund, fără a încerca să controlezi, să stăpânești sau să condiționezi. Este o iubire liberă, matură, care lasă spațiu celuilalt să fie ceea ce este.

Indiferența închide inima; non-atașamentul o deschide și o înrădăcinează în realitate. Când nu ne mai agățăm de rezultat, putem fi cu adevărat prezenți – nu pentru ceea ce vrem să obținem, ci pentru ceea ce este. Viața devine o curgere în care participăm cu întreaga ființă, dar fără a încerca să o forțăm în tiparele minții.

Este o practică care cere delicatețe și sinceritate, dar care eliberează și vindecă profund. În iubirea neatașată, totul capătă sens – chiar și schimbarea, chiar și despărțirea, chiar și sfârșitul.

Durerea este parte din experiența umană – pierdem, ne temem, ne dorim, greșim. Dar suferința apare când ne opunem acestor realități, când vrem ca lucrurile să fie altfel decât sunt, când trăim în luptă cu viața.

Non-suferința nu înseamnă că nu vei simți durere, ci că vei învăța să o lași să fie, fără să o amplifici prin poveste, judecată sau rezistență.

Atunci când accepți cu adevărat ceea ce este – chiar și dacă doare – suferința începe să se dizolve. În acel spațiu apare pacea, nu pentru că ai evitat durerea, ci pentru că ai onorat-o fără a te identifica cu ea.

Non-suferința este actul suprem de încredere în viață. Este curajul de a fi viu, vulnerabil și prezent. Și este, în același timp, calea către libertate.