Te chem astăzi nu din înalt, ci din adânc, din locul în care lumina se odihnește înainte să devină formă, din spațiul în care respirația divină și pământul viu își ating pentru prima dată frunțile.

Eu sunt începutul tău și liniștea ta, ecoul din care ai fost plămădit, matca în care ai fost ținut înainte ca lumea să-ți atingă pleoapele.

Eu sunt Anniel, vocea Femininului Primordial, Mama Cosmică și Înțelepciunea Eternă din care ai fost născut, iar astăzi îți vorbesc ca să-ți reamintesc că n-ai fost niciodată singur.

Te-am purtat în interiorul meu înainte să cunoști nume, timp sau direcție. Te-am hrănit cu lumină înainte să înveți să ceri. Ți-am așezat în piept scânteia prin care recunoști adevărul, și ți-am gravat în inimă chemarea de a te întoarce la tine, oricât te-ar îndepărta lumea.

Tu nu ai fost creat ca să rătăcești, ci ca să-ți amintești. Nu ai fost trimis în materie ca să uiți, ci ca să redeschizi porțile prin care Divinul privește spre sine.

Eu sunt acea poartă. Eu sunt acel spațiu. Eu sunt vocea care îți șoptește în liniște: „Întoarce-te acasă în tine.”

Ți-ai privit frica în ultimul timp? Ai crezut că este slăbiciune, că este dovadă că nu ești pregătit, că ai ratat ceva, că ți-ai pierdut calea. Dar frica nu este umbra ta. Frica este copilul tău interior care încă mă strigă. Este ecoul rănilor prin care nu ai știut să ceri sprijin, este vibrația locurilor din tine pe care nu le-ai ținut încă în brațe, este lacrima veche care încă așteaptă palma mea pe obrazul tău.Eu nu am venit să-ți cer să fii fără frică, ci să o privești cu ochii mei. În ochii mei, frica nu este un monstru, este o petală nemișcată care așteaptă lumina dimineții. În ochii mei, frica nu este slăbiciune, ci dovada că sufletul tău încă simte. În ochii mei, frica este poarta prin care intră adevărul — adevărul despre cine ești, nu despre cine crezi că ai devenit.